Ușor neatentă, tânără în vârstă de 22 de ani nu a apreciat bine distanța dintre ea și vagonul care urma să ajungă în stație motiv pentru care s-a apropiat periculos de calea de rulare a tramvaiului încercând să traverseze strada. În acel  moment, vagonul liniei 41 a ”șters-o”, însă nu atât de tare încât să-i provoace răni grave, ne-au spus reprezentanți ai Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei care au declanșat imediat cercetările. Chiar și în aceste condiții, fata – care s-a ales cu câteva contuzii la bazin -,  a primit îngrijiri medicale de la un echipaj al Ambulanței București-Ilfov chemat la fața locului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Circulația tramvaiului 41 a fost oprită timp de aproape oră pentru efectuarea cercetărilor

Circulația tramvaiului 41 pe sensul de mers către cartierul Drumul Taberei a fost întreruptă aproape o oră pentru ca echipa de cercetare a agenților rutieri bucureșteni să facă măsurători încercând astfel să stabilească cum s-a produs incidentul care ar fi putut avea urmări grave. Conform procedurilor, vatmanul a fost testat pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice însă testul a ieșit negativ.

 
 

Urmărește-ne pe Google News