UPDATE 11:20: Doi copii se numără printre cele șapte persoane rănite în accidentul produs la ieșire din Predeal.
„Sunt cinci adulţi şi doi copii răniţi. Victimele nu sunt în stare gravă, au diverse traumatisme, fracturi şi escoriaţii. Toate victimele vor fi duse la spital”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române arată că accidentul s-a produs ca urmare a unei depăşiri neregulamentare. La această oră, traficul în zonă este blocat.
Victimele au suferit multiple traumatisme. Cinci dintre cei șapte răniți au fost transportați la spital.
„Sunt șapte victime, conștiente, neîncarcerate, politraumatizate. La fața locului s-au deplasat trei echipaje SMURD și un echipaj de la Ambulanţă, precum şi o autospecială de stins incendii, cu apă și spumă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, plt. major Luiza Dănilă.
Accidentul s-a produs după ce un şofer în vârstă de 41 ani, din judetul Mures, care a condus un autoturism pe DN 1, dinspre Brasov spre Bucuresti, la Km 140 + 800 m, pe podul din imediata apropiere a intersectiei DN 1 cu DN 73A, s-a angajat în depăşire şi s-a ciocnit frontal cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Autoturismul lovit a fost proiectat în vehiculul care circula în spatele său, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.
În urma impactului, şoferul vinovat şi două pasagere minore de 16 si 13 ani din maşina condusă de acesta au fost răniți. De asemenea, două femei, fiecare pasager în una din cele doua vehicule implicate in accident au fost şi ele rănite şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.Conducatorii auto nu se aflau sub influenta bauturilor alcoolice.
La fata locului s-au deplasat patru echipaje SMURD, o ambulanţă si o autospecială de stins incendii cu apă și spumă.
„Toate cele 7 victime vor fi transporatate la spital Prezinta diverse traumatisme, fracture“, a spus Luiza Dănilă, purtător de cuvânt al ISU Braşov.
Aproape 2.000 de oameni mor în accidente rutiere în România, în fiecare an. Statistica ne plasează în topul negativ al Uniunii Europene la acest capitol, dar și în privința numărului mare de persoane rănite.
Citește și Marea corupţie din România: Numărul celor judecaţi s-a dublat în ultimii 5 ani. Care sunt cele 10 „porunci” către magistrați