Un autovehicul care circula înspre Râmnicul Vâlcea dinspre Sibiu a intrat în depășire pe marcajul continuu și apoi s-a lovit frontal de o altă mașină care circula regulamentar înspre Sibiu, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vâlcea, citați de turnulsfatului.ro.
Din primele informații sunt patru victime, dintre care una rănită grav.
”Şoferul primului autovehicul, care circula pe sensul de mers Sibiu – Râmnicu Vâlcea, a efectuat o depăşire neregulamentară şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu cel de-al doilea, care circula regulamentar. În urma impactului au rezultat patru persoane rănite uşor. Traficul rutier este oprit momentan pe ambele sensuri de mers, în vederea acordării de îngrijiri medicale victimelor şi efectuării cercetării locului faptei”, a transmis și centrul Infotrafic al IGPR.
Inițial, traficul rutier a fost oprit, pe ambele sensuri de mers, pentru acordarea de îngrijiri medicale victimelor şi efectuării cercetării locului faptei.
Acum, traficul a fost reluat, dar se circulă alternativ, pe o bandă, în preajma accidentului.
În schimb, în seara zilei de luni, 29 ianuarie, un microbuz cu 11 persoane s-a răsturnat pe Valea Oltului, din cauza neadaptării vitezei de deplasare.
FOTO – WhatsApp/turnulsfatului.ro
CITEȘTE ȘI… VIDEO/ Ce spune Anca Pandrea despre Alexandru Arșinel. “Îl consider toxic. A luat viața unei fetițe”
OLAF “a săpat” după plăți suspecte de la metroul din Drumul Taberei