UPDATE ora 16:35: Planul roșu a fost dezactivat, iar traficul rutier în zonă a fost reluat.

UPDATE ora 16:00: Traficul este în continuare blocat până la finalizarea cercetării la fața locului. De asemenea, reprezentanții IPJ Caraș-Severin au transmis bilanțul final al victimelor.

„În urma accidentului rutier 5 persoane au fost transportate la spital, dintre care 4 adulți și 1 copil.  Polițiștii au transmis că 2 dintre victime se aflau în microbuzul înmatriculat în județul Teleorman, șoferul de 53 de ani și o fetiță de 11 ani, care a fost preluată de un elicopter SMURD și alte 3 victime, pasageri în autoturismul cu capacitatea 8+1 locuri, înmatriculat în județul Mehedinți”, a precizat IPJ Caraș-Severin.

UPDATE ora 15:35: În acest moment polițiștii efectuează cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

„Din primele cercetări, un microbuz condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Teleorman, care transporta 15 persoane, circula în direcția Caransebeș, iar la intrare în localitatea Teregova, 419, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism 8+1 locuri, în care se aflau 7 persoane, condus de un bărbat de 38 de ani. În accident au fost acroșat un alt treilea autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani din județul Timiș, care circula in direcția Orșova Caransebeș”, au transmis reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

UPDATE ora 15:22: Potrivit ultimelor date oferite de autorități în urma accidentului au fost rănite 10 persoane, dintre care 5 minori. 6 dintre persoanele care au suferit leziuni au fost transportate la unitățile spitalicesti din Caransebeș și Reșița, pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

Copilul aflat în stop cardio-respirator a răspuns manevrelor de resuscitare. Acesta a fost preluat de elicopterul SMURD și va fi transportat la UPU Reșița.

UPDATE ora 15.10. Potrivit ISU, citat de publicația severineană Caras Online, în cele trei mijloace de transport se aflau, în total, 23 de persoane: 5 persoane în Ford Tranzit (microbuz), două persoane în Ford Focus (autoturism), 16 persoane (13 minori și 3 adulți), în cel de-al doilea microbuz. Se execută manevre de resuscitare în cazul unei fetițe de 11 ani.

UPDATE ora 15.00. „La acest moment, 10 dintre ocupanții care au suferit leziuni primesc îngrijiri medicale din partea echipajelor de prim ajutor. Printre acestea se află un minor, în stop cardio-respirator, căruia i se aplică manevrele salvatoare de viață”, informează IPJ Caraș Severin.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

La nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. „La fața locului, salvatorii intervin cu o autospecială de descarcerare, două autospeciale de transport personal și victime multiple, trei autospeciale SMURD, un elicopter SMURD și 6 echipaje medicale SAJ”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, căpitan Anca Balint.

Potrivit publicației Caraș Online, două microbuze și un autoturism au intrat în coliziune. Din primele informații, 14 persoane au fost rănite.

Accidentul a fost anunțat de Centrul Infotrafic al Poliției Române la ora 14.05.

„Pe DN 6 Orșova-Caransebeș, la intrarea în localitatea Teregova, județul Caraș-Severin, s-a produs o coliziune frontală între două microbuze. Potrivit primelor informații, două persoane sunt încarcerate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de deplasare”, a transmis poliția.

Foto principal: Caon.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News