UPDATE: 09:45 A fost reluată circulația tramvaielor, informează Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei. În urma accidentului, circulația, dinspre Piata Sudului către Calea Vitan, fusese restricționată.
Conducătorul unei ambulanțe SABIF, în vârstă de 44 de ani, care se deplasa pe Șos. Mihai Bravu dinspre Calea Vitan către Piața Sudului cu sistemele acustice și luminoase în funcțiune, când a ajuns la intersecția Splaiul Unirii cu Calea Văcărești, a intrat în coliziune cu un autovehicul care se deplasa pe Splaiul Unirii dinspre Timpuri Noi către Calea Vitan Bârzești, potrivit
Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei.
„În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a două paciente care se aflau în ambulanță”, informează sursa citată.
Circulația tramvaielor este restricționată dinspre Piata Sudului către Calea Vitan.
Conducătorii auto au fost testați pentru alcoolemie, rezultatele fiind zero.
Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.