„Din cercetările efectuate la faţa locului poliţiştii au stabilit că un bărbat de 43 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism ce venea din Bulgaria, pe fondul oboselii, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un podeţ din beton, aflat în afara părţii carosabile”, a declarat, potrivit Agerpres, inspector principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
În acest an, pe şoselele băcăuane au murit în accidente rutiere 29 de persoane, iar 11 au fost grav rănite.
Principalele cauze generatoare de accidente grave au fost traversarea neregulamentară şi viteza excesivă, neadaptarea la condiţiile de drum, oboseala la volan şi consumul de băuturi alcoolice de către şoferi.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News