Polițistul a murit în jurul orei 22:00, în ciuda eforturilor medicilor de a salva viața omului legii.
Omul legii de la Brigada Rutieră, în vârstă de 30 de ani, a ajuns în stare gravă la Spitalul Universitar din Bucureşti, marţi seară, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe un bulevard din Capitală, unde au loc lucrări.
Accidentul a avut loc în zona Casei Radio, pe bulevardul Ştirbei Vodă, unde poliţistul a căzut cu motocicleta într-o groapă care era semnalizată, în zonă având loc lucrări la carosabil. Agentul se afla în misiune şi se îndrepta către o zonă în care ar fi urmat să fluidizeze circulaţia pentru trecerea unei coloane oficiale.