Accidentul a avut loc pe un bulevard din Suceava. Motocicleta pe care se aflau cele două victime au rămas prinse sub roțile din spate ale unui autocar plin de 67 de turiști ucraineni printre care se aflau și 20 de copii, potrivit Mediafax.
“La locul accidentului intervine Detaşamentul de Pompieri Suceava cu modulul SMURD – un echipaj de descarcerare grea, o descarcerare mică, o ambulanţă SMURD şi Serviciulul Judeţean de Ambulanţă Suceava cu o ambulanţă. Accidentul rutier a avut loc între un autocar şi o motocicletă. Au rezultat două victime, prinse sub rotile autocarului şi având leziuni incompatibile cu viaţa. În autocar se aflau 67 persoane, din care 20 copii.

Toţi sunt de naţionalitate ucraineană şi nu au avut nevoie de monitorizare pe linie medicală”, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Ionuţ Cobziuc.
Polițiștii din Suceava au declanșat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul și cine se face vinovat de producerea acestuia.


Citește și: VIDEO/ Urmăriți „Uranissima”, emisiunea prezentată de Urania. Previziuni pentru săptămâna 3 – 9 septembrie 2018


 

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News