Sectoarele economiei naţionale în care au fost cele mai multe accidente de muncă în primele 9 luni din 2023 sunt comerţul cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor – 322 de accidentaţi, reprezentând 9,5% din totalul accidentaţilor din economia naţională și transporturile terestre sau prin conducte – 170 de accidentaţi (5% din total).
De asemenea, s-au mai înregistrat accidente de muncă în construcţii de clădiri – 168 de accidentaţi (4,9% din total), în activităţile referitoare la sănătatea umană – 144 accidentaţi (4,2% din total) sau la fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor – 133 de accidentaţi (3,9% din total).
Dintre cele 3.404 persoane accidentate în timpul serviciului, 43 dintre ele şi-au pierdut viaţa, cu 62,6% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2022, când au fost 115 persoane accidentate mortal.
Cele mai multe accidente mortale au avut loc în construcții, 9 accidentaţi mortal (20,9% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională), în transporturi terestre şi transporturi prin conducte – 5 accidentaţi mortal (11,6% din total) și în silvicultură şi exploatare forestieră – 4 accidentaţi mortal (9,3% din total).
De asemenea, s-au mai înregistrat accidente mortale în agricultură, vânătoare şi servicii anexe – 3 accidentaţi mortal (7% din total) sau în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – 3 accidentaţi mortal (7% din total), relatează Agerpres.
Un număr mare de accidentaţi în muncă s-a înregistrat în municipiul Bucureşti (762 de accidentaţi reprezentând 22,4% din totalul accidentaţilor pe ţară), şi în judeţele Braşov (197 de accidentaţi reprezentând 5,8% din total), Timiş (177 de accidentaţi reprezentând 5,2% din total), Constanţa (135 de accidentaţi reprezentând 4% din total) şi Maramureş (124 de accidentaţi, reprezentând 3,6 % din total).
În ceea ce priveşte accidentele de muncă mortale, numărul cel mai mare de persoane care şi-au pierdut viaţa s-a înregistrat în judeţele Gorj (4 accidentaţi mortal, reprezentând 9,3% din totalul persoanelor accidentate mortal pe ţară), Bacău (3 accidentaţi mortal, reprezentând 6,9% din total), Braşov (3 accidentaţi mortal, reprezentând 6,9% din total), Constanţa (3 accidentaţi mortal, reprezentând 6,9% din total) și Tulcea (3 accidentaţi mortal, reprezentând 6,9% din total).
Persoanele cu vârsta între 50-60 de ani, cele mai expuse accidentelor de muncă
Potrivit MMSS, din punct de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidenţiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 50-60 de ani deţin ponderea cea mai mare, de 30,9%, urmate de persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-50 de ani, care au ponderea de 24,9% din totalul persoanelor accidentate pe primele 9 luni ale anului 2023.
De asemenea, persoanele din grupele de vârstă 50-60 de ani şi 40-50 de ani au procentul cel mai mare, de 37,2%, respectiv, de 28% din totalul accidentaţilor mortal.
Din analiza accidentelor de muncă pe primele 9 luni ale anului 2023, din punct de vedere al vechimii la locul de muncă al accidentaţilor, rezultă faptul că 71,5%, adică 2.434 lucrători din totalul de 3.404 accidentaţi, sunt persoane cu vechime de până la 5 ani (din care 1.451 de accidentaţi, adică 42,6%, au vechimea la locul de muncă sub un an, iar cei 608 accidentaţi cu vechimea la locul de muncă între 1 şi 3 ani reprezintă 17,9% din total).
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
1Gin • 25.02.2024, 13:57
Deci cei mai mulți pe grupe de vârstă sunt între 50 și 60 de ani, dar că vechime au mai puțin de 5 ani. Care e logica?