Medicii legiști au finalizat buletinul de analize toxicologice, care a fost predat autorităților de la Poliția rutieră, a declarat directorul Institutului de Medicină Legală, George Cristian Curcă, pentru Euronews.
Potrivit raportului, tânărului i-au fost găsite în sânge mai multe tipuri de substanțe psihoactive decât cele ieșite la Drugtest, după accident. Rezultatul de la Drugtest a fost pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Anchetatorii vor cere și o expertiză pentru a avea dovezi stabile că aceste substanțe i-au afectat șoferului conduita la volan. Analizele toxicologice vor fi trimise și la procurorii de pe lângă judecătoria Mangalia, care se ocupă de acest caz.
Pe 19 august, Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de pietoni lângă localitatea 2 Mai. În urma impactului, o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc.
Tânărul fusese oprit în trafic de două ori înainte de tragedie, iar în autoturismul său, polițiștii au găsit un joint și 4 pastile de bromazepan. Cu toate acestea, el nu a fost testat pentru droguri și a fost lăsat să plece. O oră mai târziu avea să facă accidentul mortal.
Testul făcut după accident cu aparatul Drugtest a relevat că tânărul se afla sub influenţa a trei substanțe: cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Vlad Pascu se află în acest moment în arest preventiv pentru 30 de zile. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
VeronicaPoison90 • 27.08.2023, 01:27
copilu' este asteptat la OTP, la poarte de imbarcare cu destinatia italia . legili' in romania nu e pentru bogati
izabela • 26.08.2023, 23:39
off cum naiba sai dea voie sa mai conducă dacă lau testat nau văzut doamne 🥺🤔