Incidentul produs în trecătoarea Dyatlov din Rusia rămâne cel mai ciudat mister din istorie. În noaptea de 2 februarie 1959, nouă schiori au murit în condiții care nu au fost elucidate până în prezent. Datele din arhivele investigatorilor sovietici scot la iveală detalii halucinante: tinerii și-au sfâșiat corturile și au ieșit îmbrăcați în pijamale la o temperatură de minus 30 de grade Celsius.
La trei săptămâni de la dispariție, cinci cadavre au fost descoperite la sute de metri distanță de tabăra instalată de grupul de 10 schiori. Două luni mai târziu, anchetatorii au găsit celalalte patru corpuri. Paradoxal, victimele erau îmbrăcate parțial cu hainele celor descoperite anterior.
Expertizele au scos la iveală faptul că hainele aveau un nivel ridicat de radiații. În plus, tineri aveau cranii sparte și coaste rupte, ca și cum ar fi fost victimele unui accident rutier. Cu toate acestea, investigatorii ruși au clasat cazul. Decizia a fost considerată una controversată, fapt ce a alimentat teorii despre incidentul misterios.
Semne de întrebare despre accidentul din Munții Ural, după aproape 60 de ani
Schiorii și-au instalat tabăra pe panta unui munte de lângă Ortoten, cunoscut drept „muntele morților” de localnicii tribului indigen Mansi. Grupul s-ar fi putut adăposti într-o pădure aflată la un kilometru și jumătate distanță, însă Dyatlov ar fi decis să campeze pe panta muntelui. Cel puțin asta a mărturisit Yuri Yudin, singurul supraviețuitor al expediției.
Schiorii ar fi trebuit să se întoarcă pe 12 februarie. Alarma s-a dat opt zile mai târziu, iar echipele de salvare au găsit tabăra pe 26 februarie.
Investigatorii sovietici au consemnat faptul că pânza corturilor ar fi fost tăiată din interior. În zonă au fost descoperite urmele de pași a opt sau nouă oameni care ar fi mers desculți sau în șosete sau ar fi alergat prin zăpada înaltă până la brâu. Halucinant este că nu s-au găsit probe ca aceștia să fi fost atacate de alte persoane.
Primele două corpuri au fost găsite la marginea unei păduri, sub un pin gigant. Cele două victime găsite găsite purtau doar lenjerie de corp și erau desculțe. Potrivit rapoartelor, ramurile copacului erau rupte, ceea ce sugera că cineva ar fi încercat să se cațere în el. Mai mult, lângă arbore au fost găsite urmele unei vetre de foc.
Accidentul din Munții Ural, caz închis de investigatorii ruși
În zona dintre tabără și copac au mai fost găsite trei cadavre, printre care și cel al lui Igor Dyatlov, liderul expediției. Unul dintre bărbați, Rustem Slobodin, avea craniul fracturat, iar legiștii au conchis că nu fusese vorba despre o rană fatală. Doctorii, împreună cu anchetatorii, au hotărât că cei cinci muriseră din cauza hipotermiei.
La două luni distanță, alte patru corpuri au fost găsite, îngropate sub zăpadă, la sute de metri de pinul înalt. Oamenii suferiseră morți violente, deși nu existau urme de traume externe. Nicolas Thibeaux-Brignollel avea craniul fracturat. Alexander Zolotariov avea coastele sfărâmate, precum Ludmila Dubinina (foto) căreia i-a dispărut limba din gură.
La acea vreme s-a speculat faptul că grupul ar fi fost atacat de indigeni din tribul Mansi, însă criminaliștii au concluzionat că rănile au fost provocate de ceva ce depășea forța umană.
„A fost echivalentul unui accident de mașină,” a precizat Boris Vozrozhdenny, unul dintre medicii implicați în caz.
Bizar este că cei patru erau mai bine îmbrăcați decât primele cinci victime descoperite inițial. Schiorii ar fi luat hainele morților și și-ar fi continuat călătoria haotic. De exemplu, Zolotariov a fost găsit îmbrăcat cu haina și căciula Dubininei, iar femeia avea înfășurat în jurul piciorului un crac din pantalonii purtați de unul dintre cie doi bărbați găsiți morți la rădăcina pinului.
Accidentul din Munții Ural, provocat de extraterești?
Straniu este faptul că hainele acestor oameni erau radioactive. Lev Ivanov, șeful investigațiilor, a fost cel care a observat radioactivitatea corpurilor și a spus că aparatul Geiger a măsurat un nivel ridicat de radiații în zona în care era instalată tabăra.
Mai mult, oficialii sovietici i-au cerut închiderea cazului, cu toate că mai multe rapoarte confirmau apariția unor „sfere zburătoare luminoase” în zonă în februarie și martie 1959.
„Și atunci, și acum, sunt de părere că acele sfere zburătoare luminoase au legătură directă cu moartea membrilor grupului,” a spus Ivanov ziarului kazah Leninsky Put.
De altfel, un alt grup de studenți care a instalat tabăra la 50 de kilometri distanță de schiorii găsiți morți a raportat apariții bizare. Unul dintre tineri a văzut „un corp de formă circulară care zbura deasupra satului dinspre sud-vest spre nord-est. Discul strălucitor era de mărimea unei luni pline și era înconjurat de o aură albăstruie. Aura strălucea uneori puternic, ca un trăznet. Când corpul a dispărut după linia orizontului, cerul a rămas luminat în zona aceea timp de mai multe minute”.
Ținând cont de radioactivitate și apariția corpurilor bizare, este posibil ca grupul de schiori să fi ajuns într-o zonă de teste a armatei sovietice. Nimeni nu a reușit să afle ce le-a cauzat traume membrilor grupului.
Misterul a rămas în continuare nerezolvat deoarece Lev Ivanov, care a condus investigațiile, a murit între timp.
Sursă foto: dyatlov-pass.com
Citește și EXCLUSIV. Criminala de la metrou a atacat trei gardience în pușcărie! A rupt și a spart tot din celulă