Şoferul din cealaltă maşină, un tânăr de 24 de ani, tatăl a doi copii, nu a avut nicio şansă. A murit pe loc în impact. Scenele cumplite s-au derulat sub ochii rudelor victimei. Băiatul, de 24 de ani, se întorcea de la un priveghi.

Marți, 10 septembrie, un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă a fost deschis în cazul accidentului în care a fost implicat Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal.

Potrivit specialiștilor, se pare că bolidul de 250 de mii de euro pe care îl conducea Mario i-a salvat viața în urma impactului.

Familia lui Gino Iorgulescu a transmis astăzi un nou comunicat, la două zile după ce Mario, fiul său, a provocat un grav accident în Capitală, soldat cu un mort.  Mario, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal din România, a fost implicat, zilele trecute, într-un grav accident pe Șoseaua Chitila. În urma accidentului, un tânăr, Dany Vicol, în vârstă de 25 de ani, a murit. Acesta era tatăl a două fetițe. În comunicatul emis marți se specifică că familia Iorgulescu intenționează să aibă grijă de copiii care au rămas fără tată, potrivit gsp.ro.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
Știrileprotv.ro
Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro

O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
FANATIK.RO

Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO

Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
FANATIK.RO
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro

Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Financiarul.ro
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI