Potrivit The Telegraph, mai mult de 80% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani studiați de cercetători aveau componente chimice în corpurile lor.
Chimicala cunoscută drept Bisfenol A poate fi găsită în sticlele de plastic de apă, recipientele de bucătrie, dar și în ambalajele de chipsuri. Această chimicală este simlară hormonului sexual feminin estrogen.
Alte cercetări demarate în trecut au arătat că prezența chimicalei Bisfenol A poate avea o legătură cu scăderea numărului de spermatozoizi la bărbați și ar putea afecta modul în care anumite gene funcționează, deși industria plasticului susține că sticlele sunt sigure.
Participaniții la studiu, elevi din școlile din Devon, Marea Britanie, au încercat să limiteze contactul cu plasticul pentru o săptămână, Bisfenol A având o viață relativ scurtă în corpul uman, de numai 6 ore. Totuși, în urma testelor, 86% dintre studenți prezentau urme ale acestei chimicale în corpurile lor.
Cercetătorii susțin că este această chimicală este greu de evitat, deoarece nu este specificată clar pe ambalaje, iar testarea alimentelor este anevoioasă.
Tamnara Galloway, profesor în Ecotoxicologie la Universitarea din Exter, a spus: ”Există dovezi clare care arată că expunerea la chimicale de acest tip ar putea fi asociate cu probleme de sănătate. Măsuri impresionate de Bisfenol A au fost găsite în majoritate corpurilor participanților noștri”.
Federeația Plasticului din Marea Britanie a numit în trecut studiile despre Bisfenol A o ”vânătoare de vrăjitoare”, susținând că aceste campanii împotriva plasticului sunt înșelătoare.