Direcția Națională Anticorupție investighează presupuse fapte de corupție și abuz în serviciu săvârșite la nivelul comisiei de licitație de la STB, iar EPPO condus de Laura Codruța Kovesi anchetează faptul că Astra Arad ar fi depus o scrisoare de garanție pentru accesarea fondurilor europene care s-ar fi dovedit a fi falsă, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Totul a plecat de la o plângere a sindicatului din STB, iar Banca Națională a României ar fi semnalat scrisoarea falsă de garanție.

Din aceste cauze, fondurile europene ar fi fost pierdute, iar achiziția se derulează acum din fonduri naționale, au explicat aceleași surse.

Ce spune Nicușor Dan

Primăria, în administrația precedentă, a atribuit ofertantului căruia nu trebuia să atribuie, s-au pronunțat CNSC și Curtea de Apel și au spus că contractul trebuie oferit celuilalt ofertant – Astra Arad. Administrația precedentă a spus asta, a atribuit, dar n-a semnat contractul. Noi am semnat, la câteva luni după ce am preluat mandatul. Și, din moment ce Curtea de Apel București a spus că contractul trebuie atribuit acestui ofertant Astra, n-am niciun fel de emoție.

Nicușor Dan, primarul Capitalei

În acest moment, anchetele sunt in rem, adică vizează fapte, nu persoane. Informația  privind anchetele DNA și EPPO a fost difuzată în premieră de newsweek.ro.

92 de tramvaie au fost livrate de Astra Arad

Contractul pentru cele 100 de tramvaie noi cu o lungime de 36 de metri a fost semnat în mai 2021 pentru 843 de milioane lei, fonduri europene nerambursabile prin programul Ministerului Dezvoltării. 

În prezent, 92 de tramvaie au fost livrate, iar alte 8 vagoane sunt în curs de finalizare în uzinele Astra Arad, urmând să fie livrate până la finalul lunii iulie, potrivit Mobilitate.eu

Tramvaiele au venit cu motoare Siemens de doar 100 kW în loc de motoare cu putere de 120 kW conform specificațiilor tehnice asumate de constructor, potrivit Economedia.

Primăria Capitalei a pierdut 84 de milioane de lei, adică 10% din valoarea totală a contractului pentru achiziția de tramvaie noi de la Astra Arad, după ce Autoritatea pentru Achiziții Publice a aplicat PMB o corecție financiară la contractul de 843 de milioane de lei.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News