Incidentul a avut loc joi seară, a precizat primarul din Buşteni, Irinel Ghiţă, pentru Mediafax.ro. În doar 10 minute, natura dezlănțuită a făcut prăpăd.
„Eu nu am mai văzut aşa ceva, la noi. A fost o tornadă de scurtă durată. A umflat acoperişul unei aripi a şcolii şi a aruncat-o în curtea interioară. E suprafaţa a trei clase afectată. Nu era nimeni în curte când s-a întâmplat”, a declarat, pentru sursa citată, edilul din Buşteni.
Școala „Regina Elisabeta” din Poiana Ţapului, Buşteni este asigurată. Autoritățile susțin că au luat legătura cu firma asiguratoare pentru a fi întocmit dosarul de daună. Între timp, mobilierul şi calculatoarele din clasele afectate au fost mutate.
Inundații în județul Cluj, după ploile torențiale
Zeci de curţi şi subsoluri ale unor gospodării din mai multe localităţi ale judeţului Cluj au fost inundate, joi, după ce a plouat cu găleata.
Pompierii din cadrul ISU și un echipaj de voluntari au intervenit pentru a evacua apa din locuințe.
„Patru autospeciale şi o motopompă din cadrul ISU Cluj, dar şi un echipaj de voluntari, au acţionat, joi seara, în trei localităţi din judeţ pentru scoaterea apei din peste 30 de curţi şi subsoluri care au fost inundate în urma ploilor torenţiale înregistrate şi depăşirii capacitaţii canalizărilor. Astfel, în Cluj-Napoca au fost două subsoluri, situate în imobile de pe strada Timişoara, care au necesitat scoaterea apei, în municipiul Gherla s-a intervenit la 14 cazuri pe străzile Hăsdăţii, Ciocârliei, Emil Racoviţă, Gelu, Tudor Vladimirescu şi Gării, cel mai afectat de ploi fiind oraşul Huedin, unde au fost inundate peste 18 curţi şi subsoluri de pe străzile Horea, Florilor, Salcâmilor, Gării, Bradului, Tăbăcărilor, Teilor şi Aurel Munteanu”, a declarat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş.
Judeţul Cluj s-a aflat joi, sub cod galben de ploi.
Trafic oprit în județul Alba din cauza aluviunilor
Vineri dimineață, circulația a fost oprită pe DN75, la ieșire din localitatea Vadu Moților spre Albac, județul Alba, din cauza aluviunilor.
Potrivit Centrului Infotrafic, traficul rutier a fost întrerupt din cauza aluviunilor care afectează șoseaua pe o lungime de aproape patru metri. În jurul orei 10, ciruclația a revenit la normal.
Citește și EXCLUSIV VIDEO/ Tommy Tomescu, medicul român din Londra care luptă pentru discriminații Brexit-ului. A fost în cartierul lui Nigel Farage și a împărțit eugenii