Anunțul privind încheierea acordului a fost făcut după o întâlnire ce a avut loc luni între premierul Rishi Sunak și șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen, scrie BBC.

Așa-numitul protocol nord-irlandez mai trebuie totuși să câștige sprijinul conservatorilor britanici adepți ai Brexit-ului dur, și pe cel al Partidului Democrat Unionist (DUP) de la Belfast.

Protocolul este principalul subiect al tensiunilor dintre Londra şi Bruxelles, la trei ani de la Brexit. Negociat în acelaşi timp cu tratatul pentru Brexit, protocolul menţine Irlanda de Nord, care are o frontieră terestră cu UE, în cadrul pieţei unice europene – prevăzând în acelaşi timp controale vamale între Irlanda de Nord de Nord şi restul Regatului Unit.

Protocolul are în primul rând rolul de a salva acordul de pace din 1998, care a pus capăt la trei decenii de conflict sângeros pe insula irlandeză, evitând revenirea la frontieră vamală dură între Republica Irlanda, membră a UE, şi provincia britanică. Această probemă nu exista, în momentul în care atât Republica Irlanda, cât și Irlanda de Nord erau în UE și se supuneau acelorași reguli comerciale.

În același timp, protocolul are rolul de a proteja integritatea pieţei unice europene.

Dar existența lui a tras critici la Londra și la Belfast. Partidul Democratic Unionist, spre exemplu, s-a plâns în mod constat că documentul creează o prăpastie între teritoriu și restul Regatului Unit, prin introducerea frontierei vamale în Marea Irlandei.

Partidul susține că birocrația suplimentară necesară pentru expedierea de bunuri reprezintă o povară pentru companiile din Irlanda de Nord și a determinat unele firme britanice să renunțe la transporturile către această țară.

Aici intervine reforma propusă de guvernul de la Londra. Conform noilor condiții stabilite de Sunak și agreate de UE, alimentele și alte bunuri care vin din Marea Britanie și sunt destinate magazinelor din Irlanda de Nord ar beneficia de un trafic preferențial, care nu ar necesita declarații vamale.

În același timp, mărfurile destinate Irlandei – parte a UE – ar continua să fie supuse controalelor la frontieră.

Rolul Curții Europene de Justiție este un alt punct de blocaj. Unioniștii și susținătorii Brexit-ului dur din Partidul Conservator au amenințat că se vor opune oricărui acord ce ar oferi Curții o jurisdicție finală asupra Irlandei de Nord, argumentând că acest lucru ar încălca suveranitatea britanică.

Într-o confrrință de presă de luni, Sunak a sintetizat câteva dintre punctele importante ale noului acord.

El a vorbit despre eliminarea „oricărei idei de frontieră în Marea Irlandei”. Concret, premierul a promis un flux de mărfuri mai ușor și mai puțin birocratic din restul Regatului Unit către Irlanda de Nord – folosind amintitul sistem de căi prioritate.

De asemenea, el a promis o mai mare disponibilitate a produselor britanice în Irlanda de Nord, inclusiv a medicamentelor. Sunak a declarat că un „acord istoric” încheiat înseamnă că medicamentele aprobate de autoritatea de reglementare britanică vor fi disponibile și în Irlanda de Nord.

Nu în ultimul rând, Sunak a spus că acordul „garantează suveranitatea Irlandei de Nord”. Premierul a explicat că Adunarea Irlandei de Nord va putea împiedica aplicarea legislației UE privind produsele în Irlanda de Nord, prin apelul la așa-numitul „veto Stormont”.

Von der Leyen a subliniat că acesta este un mecanism de urgență și a declarat că Curtea Europeană de Justiție va continua să aibă ultimul cuvânt în ceea ce privește problemele legate de piața unică.

Există în continuare obstacole. Una dintre probleme vine din faptul că Sunak a negociat acordul cu Bruxellesul în mod discret, ceea ce a sporit suspiciunile unioniștilor nord-irlandezi și ale conservatorilor de la Londra.

Oficialii DUP au anunțat de altfel că nu își vor oferi sorijinul imediat, așteptând să analizeze mai întâi detaliile.

Premierul va avea nevoie și de sprijinul parlamentarilor sceptici din propriul partid. Sunak a anunțat luni că protocolul va fi supus unui vot parlamentar, clarificând astfel o poziție incertă.

Urmărește-ne pe Google News