Totuşi, consecinţele în teren ale acestui angajament luat în cadrul summitului internaţional de la Berlin rămân incerte: cei doi rivali direcţi, Fayez al-Sarraj, şeful guvernului de uniune naţională recunoscut de ONU la Tripoli, şi rivalul său din estul ţării Khalifa Haftar, au refuzat să se întâlnească la conferinţa sub egida ONU, notează Agerpres.
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a recunoscut că reuniunea a fost „foarte utilă”, dar că prăpastia se menţine între cei doi rivali.
Este clar că nu s-a reuşit pentru moment declanşarea unui dialog serios şi stabil între ei.
Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei
„Un mic pas înainte”
Atât Serghei Lavrov, cât şi cancelarul german Angela Merkel, gazdă a conferinţei, au vorbit despre „un mic pas înainte”, recunoscând totuşi că rămân multe de făcut pentru a ajunge la pace.
Principalul progres al reuniunii de la Berlin este că liderii celor 11 ţări participante, începând cu Rusia şi Turcia care joacă un rol-cheie în Libia, au subliniat într-o declaraţie comună că „nu există soluţie militară la conflict”, şi-a exprimat satisfacţia secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
„Nu pot sublinia suficient cât de important este acest angajament”, venind inclusiv de la ţări „care sunt mai implicate decât altele” în Libia, a spus el, în contextul în care conflictul nu a încetat să se internaţionalizeze în ultimele luni, ameninţând să transforme ţara într-o „nouă Sirie”.
„Toţi participanţii s-au angajat să renunţe la ingerinţe în conflictul armat sau în afacerile interne ale Libiei”, a menţionat Antonio Guterres, în contextul în care Turcia susţine militar guvernul de uniunea naţională, iar Rusia este suspectată că îl sprijină pe mareşalul Haftar, alături de Egipt, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.
De asemenea, participanţii au promis să respecte într-un final embargoul asupra livrărilor de arme către Libia, decretat de ONU în 2011 dar rămas în mare parte literă moartă.
De la reluarea luptelor între taberele rivale din Libia în aprilie 2019 , peste 280 de civili şi 2.000 de combatanţi au fost ucişi, potrivit ONU, iar peste 170.000 de locuitori au fost strămutaţi. Ţara este în haos şi subminată de violenţe şi lupte pentru putere după căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011.
Şeful statului francez Emmanuel Macron, suspectat de aliaţii săi europeni că face notă aparte susţinându-l pe mareşalul Haftar, a cerut să nu mai fie trimişi combatanţi ai miliţiilor siriene pro-turce şi militari turci pentru a susţine guvernul de uniune.
„Trebuie să vă împărtăşesc profunda îngrijorare pe care mi-o provoacă sosirea combatanţilor sirieni şi străini în oraşul Tripoli, trebuie ca acest lucru să înceteze”, a spus Macron.
ONU speră în primul rând că această conferinţă va consolida armistiţiul intrat în vigoare pe 12 ianuarie la iniţiativa Rusiei şi a Turciei.
O întâlnire între reprezentanţii militari ai celor două tabere ar urma să aibă loc în viitor pentru a transforma această acalmie şi încetarea focului într-una „permanentă”, după cum au făcut apel participanţii la summitul de la Berlin.
Până acum, armistiţiul a fost mai mult sau mai puţin respectat de cele două tabere la porţile capitalei.
Forţă internaţională?
Scurte ciocniri s-au înregistrat însă aproape cotidian, inclusiv în ziua summitului, la sud de Tripoli. Iar tabăra lui Haftar a blocat exporturile de petrol libian, singura sursă de venit veritabilă a ţării, în ajunul summitului de la Berlin.
În acest context, liderul guvernului de uniune a cerut duminică trimiterea în ţara a unei „forţe militare internaţionale” sub egida ONU.
Ea va avea ca misiune „protejarea populaţiei civile”, a spus el, reiterând o propunere similară din această săptămână a şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.
Mai mulţi lideri, în special şefii guvernelor italian şi britanic, s-au declarat deschişi duminică faţă de ideea trimiterii unei misiuni internaţionale pentru a contribui la garantarea unei încetări a focului, o dată ce aceasta va fi convenită între cele două tabere.
Suntem absolut disponibili să ne aflăm în prima linie în ceea priveşte angajamentul pentru asumarea responsabilităţii în această direcţie, pentru monitorizarea păcii. Bineînţeles va trebui să discutăm în Consiliul de Securitate al ONU iar apoi vom putea defini acest angajament.
Premierul italian Giuseppe Conte
Kremlinul este şi el deschis la discuţii privind o forţă internaţională, pe baza „consensului”.