China, primul poluator mondial cu gaze cu efect de seră, a adoptat obiectivul unui „vârf la orizontul lui 2030”, dar intenţionează să „încerce să-l atingă mai devreme”, a anunţat Casa Albă.
La rândul lor, Statele Unite s-au angajat în vederea unei reduceri până în 2025 a emisiilor cu 26-28% faţă de nivelul din 2005.
Este pentru prima dată când China se angajează cu privire la un vârf al emisiilor, adică a anului începând din care acestea vor înceta să mai crească şi din care curba se va inversa.
Aceste anunţuri au fost făcute în timp ce preşedintele american Barack Obama era primit la Beijing de către omologul său chinez Xi Jinping, după ce ambii lideri au particiat cu o zi înainte la Summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).
Obama a salutat miercuri un „acord istoric” cu China în problema modificărilor climatice.
Foto: Hepta
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu