Miniştrii finanţelor din UE, reuniţi la Luxemburg, au adoptat cadrul negocierilor cu cele două ţări candidate, confirmând astfel un acord de principiu al ambasadorilor lor la Bruxelles, la care aceştia au ajuns săptămâna trecută, transmite AFP, potrivit news.ro.

Acest acord deschide calea începerii negocierilor. Prima rundă de discuții este programată pentru marţi, 25 iunie, în Luxemburg.

Cele 27 de state membre UE urmează să deschidă mai întâi negocierile cu Ucraina, marţi după-amiază, iar apoi cu Republica Moldova.

Liderii de stat din UE au convenit în decembrie 2023 să dea undă verde pentru începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, dar Ungaria frâna până acum acest proces sub pretextul că Ucraina nu îndeplinește anumite condiții. În cele din urmă, Ungaria a anunțat că și-a dat acordul pentru că i-au fost luate în considerare toate solicitările.

Comisia Europeană a stabilit pe 7 iunie că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit toate condiţiile prealabile în vederea deschideri oficiale a negocierilor.

Comisia a cerut conducerii de la Kiev să ia măsuri de luptă împotriva corupţiei şi împotriva oligarhilor. În plus, a cerut o mai bună gestionare a problemei minorităţilor, o măsură reclamată cu insistenţă de către Budapesta.

Calvarul unei românce care a avut o relație cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies din casă fără supravegherea lui”
Recomandări

Ucraina și Republica Moldova au obținut statutul de state candidate la UE în iunie 2022, la patru luni de la declanșarea invaziei la scară largă.

Deschiderea negocierilor este o etapă într-un proces de aderare lung şi anevoios, notează AFP.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident
Știrileprotv.ro
Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro

Primele imagini cu Lora mireasă. Rochia ieșită din comun a atras toate privirile. Ce mari artiști au cântat la petrecere
Libertateapentrufemei.ro
Primele imagini cu Lora mireasă. Rochia ieșită din comun a atras toate privirile. Ce mari artiști au cântat la petrecere
Cele 5 zodii pentru care se întoarce roata norocului în octombrie și noiembrie. Taurii și Fecioarele, printre cele mai avantajate
FANATIK.RO

VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
GSP.RO

De ce se strâmbă pisica ta atunci când miroase ceva. Explicația te va uimi
FANATIK.RO
De ce se strâmbă pisica ta atunci când miroase ceva. Explicația te va uimi
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

Vasile Dulap, bărbatul care a vrut să jefuiască o bancă din Iași, era un exemplu pentru vecini: "Bani avea, serviciu avea, femeie cuminte a avut"
Observatornews.ro
Vasile Dulap, bărbatul care a vrut să jefuiască o bancă din Iași, era un exemplu pentru vecini: "Bani avea, serviciu avea, femeie cuminte a avut"
Horoscop 6 octombrie 2024. Berbecii ar fi bine să caute acea formă de sensibilitate foarte specială care îi menține de partea binelui
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI