Niinisto a spus că acordul a venit după ce cele trei țări au semnat un memorandum comun „pentru a-și extinde sprijinul deplin împotriva amenințărilor la adresa securității celeilalte”.

Turcia a fost unul dintre obstacolele majore în calea aderării celor două țări nordice la alianță, oficialii afirmând anterior că sunt dispuși să amâne aderarea cu mai mult de un an, dacă nu primesc asigurări satisfăcătoare că Finlanda și Suedia sunt dispuse să abordeze îngrijorările Ankarei privind găzduirea grupărilor kurde pe care Turcia le consideră organizații teroriste.

Principalele solicitări ale Ankarei au fost ca țările nordice să nu mai susțină grupurile militante kurde prezente pe teritoriul lor și să le ridice interdicțiile privind unele vânzări de arme către Turcia.

Înainte de a pleca la Madrid, Erdogan și-a menținut ferm poziția sa, spunând că Turcia vrea acțiuni, nu cuvinte. „Vrem rezultate. Ne-am săturat să dam mingea la mijlocul terenului. În acest moment, ei produc cuvinte”, a spus Erdogan la aeroport.

Ambasadorii Finlandei și Suediei au depus pe 18 mai, în cadrul unei întrevederi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cererile de aderare la Alianță. Cele două ţări scandinave au renunțat astfel la vechea politica de nealiniere, în urma invaziei ruse în Ucraina.

Cele două țări nordice au stat mult timp departe de aderarea la alianța nord-atlantică. Acum însă doresc să se alăture alianței militare, după ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei a provocat noi îngrijorări în materie de securitate în întreaga regiune.

Decizia celor două guverne, ambele rămase neutre sau nealiniate de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, a atras o reacție inițială virulentă din partea Rusiei, care a descris-o drept o greșeală gravă, cu consecințe de amploare.

Ulterior, președintele rus Vladimir Putin a schimbat tonul, declarând că Rusia nu are nicio problemă cu aderarea Finlandei sau Suediei la NATO, întrucât nu există nicio amenințare directă prin acest pas, dar extinderea infrastructurii militare în cele două țări „va provoca un răspuns”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News