„Ambasadorii au ajuns la un acord politic cu privire la noile sancţiuni împotriva Rusiei: un răspuns contondent al UE la anexarea ilegală de teritorii ucrainene de către Putin”, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului UE, pe Twitter.
#COREPERII | Ambassadors reached a political agreement on new sanctions against Russia – a strong EU response to Putin’s illegal annexation of 🇺🇦 territories. Written procedure follows, sanctions enter into force on publication in the Off. Journal. #EU2022CZ #StandWithUkraine pic.twitter.com/BIJgh0DhJW
— EU2022_CZ (@EU2022_CZ) October 5, 2022
Printre măsurile cuprinse în noul pachet de sancțiuni se numără interzicerea transportului naval al ţiţeiului rusesc către ţări terţe peste plafonarea preţului la petrol, extinderea interdicţiilor de import asupra mărfurilor, vizând produsele din oţel, pasta de celuloză, hârtia, utilajele şi aparatura de uz casnic, produsele chimice, plasticul, ţigaretele etc.
De asemenea, potrivit noului set de sancțiuni, se interzice furnizarea de servicii de IT, inginerie şi juridice entităţilor ruse și se extinde interdicția referitoare la exportul de tehnologie.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat acordul statelor membre cu privire la noul pachet de sancțiuni împotriva Moscovei.
„Ne-am mișcat rapid și hotărât. Nu vom accepta niciodată referendumurile simulate ale lui Putin și nici orice fel de anexare în Ucraina. Suntem hotărâți să continuăm să facem Kremlinul să plătească”, a scris șefa Executivului comunitar într-un mesaj pe Twitter.
I welcome the Member States agreement today on the 8th sanctions package.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) October 5, 2022
We have moved quickly and decisively.
We will never accept Putins sham referenda nor any kind of annexation in Ukraine.
We are determined to continue making the Kremlin pay.
Legea prin care este oficializată anexarea la Rusia a regiunilor ucrainene Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie a fost promulgată astăzi de președintele Vladimir Putin.
ivryernest • 05.10.2022, 15:25
Ha ! Europenii au numerotat "pachetele de sancțiuni" ca pe episoadele de Covid-19 !