Din grup fac parte 20 de pakistanezi, 20 de algerieni, cinci marocani, patru afgani, trei cetățeni din Bangladesh, un srilankez, un iranian și un palestinian.
Aceasta este prima retrimitere a unui grup mare de migranți de după lovitura de stat eșuată din Turcia, din 15 iulie. Epurarea în masă declanșată de autoritățile turce a tensionat ulterior relațiile dintre Ankara și Bruxelles. La 8 septembrie, Atena a retrimis în Turcia primii cinci solicitanți de azil respinși în primă instanță.
De la intrarea în vigoare a acordului UE-Turcia, în 20 martie, și până la începutul lui septembrie, Grecia a retrimis în Turcia circa 500 de migranți, dintre care majoritatea nu au solicitat azil în Grecia sau și-au retras cererile. ‘Dacă procedura de examinare a cererii de azil se accelerează, retrimiterile se vor intensifica, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliției.
Acordul UE-Turcia a redus puternic afluxul de migranți spre Europa via Turcia, ruta de migrație deplasându-se din nou între Libia, Egipt și Italia, informează Agerpres.
Criticat de numeroase organizații neguvernamentale, printre care Amnesty International, acest acord prevede retrimiterea în Turcia, în anumite condiții, a unor migranți și refugiați sosiți în Grecia după 20 martie. În schimbul fiecărui sirian retrimis, un sirian trebuie să fie relocat în Europa.
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
Ankara a amenințat că va rupe acordul cu UE dacă dosarul privind ridicarea vizelor pentru cetățenii turci care vor să călătorească în Spațiul Schengen nu va avansa.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
FANATIK.RO
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
FANATIK.RO
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor