„Ministrul nostru adjunct (n.r. – Serghei Verşinin) care se ocupă de această chestiune a făcut o declaraţie ieri. Într-adevăr, acordul a fost prelungit, s-a convenit să fie prelungit cu 60 de zile. Încă o dată, natura sa ca pachet de măsuri a fost confirmată”, a declarat Aleksandr Gruşko.
Oficialul rus a subliniat că Moscova va insista ca „angajamentele asumate faţă de Rusia în ceea ce priveşte eliminarea tuturor sancţiunilor – directe şi indirecte – pentru furnizarea de produse agricole ruseşti pe pieţele internaţionale globale să fie îndeplinite”, relatează News.ro.
„Nu este vorba doar de posibilitatea de transport în sine, de accesul navelor noastre în porturile străine, ci şi de asigurări, precum şi de necesitatea de a aborda problemele legate direct de producţia, cultivarea cerealelor în ţara noastră. Mă refer la furnizarea de tehnologie adecvată, piese de schimb, diverse echipamente agricole şi aşa mai departe”, a subliniat Aleksandr Gruşko.
Ministrul adjunct de externe al Rusiei a precizat că acordul privind cerealele, care expira pe 18 martie, va fi prelungit în aceleaşi condiţii ca şi până acum și că „îi vom forța pe partenerii noștri să își îndeplinească angajamentele”.
Prina iniţiativa privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, susţinută de ONU și semnată de către Rusia şi Ucraina, la 22 iulie 2022, în Turcia, milioane de tone de cereale şi alte produse alimentare au fost exportate din trei porturi ucrainene.
FOTO: EPA
parpalache • 15.03.2023, 16:17
La România TV la emisiunea lui Ciutacu-unul dintre invitați a afirmat ca patru mari firme americane din domeniul agricol(printre care și Monsanto),dețin in Ucraina...8(opt)milioane de ha de teren agricol!Și mai zicea ca ciudata ingaduința acordata de Putin pentru exportul cerealelor de catre Ucraina(cu care se afla in razboi), in realitate se refera la cerealele celor patru mari firme!