Societatea Rosia Montana S.A. a prezentat ieri Comisiei de Analiza Tehnica Largita a Inspectoratului pentru Protectia Mediului Alba proiectul de exploatare a zacamintelor auro-argintifere. Pana in iulie 2003, data la care compania ar trebui sa obtina acordul de mediu pentru inceperea lucrarilor de exploatare, vor mai avea loc intalniri de analiza, precum si dezbateri publice. „Proiectul a fost elaborat de multe companii straine si romanesti. Enumar doar cateva: ESG INTERNATIONAL Canada, MWG GLOBAL USA, SNC LAVALIN Canada. Am facut acest lucru tocmai pentru a indeplini toate conditiile necesare pentru siguranta si protectia mediului”, a declarat Gabriel Dumitrascu, director general adjunct la Rosia Montana Gold Corporation.

 
 

Urmărește-ne pe Google News