Dacă tocmai ai achiziționat o mașină, din țară sau din străinătate, pentru a putea circula în mod legal imediat, poți apela la înmatricularea provizorie, timp în care autovehiculul va avea numere roșii. Alternativa numerelor roșii este limitată ca timp, însă este foarte utilă până când reușești să obții toată lista cu acte necesare pentru înmatriculare auto permanentă.

Cerere înmatriculare auto provizorie numere roșii 2020Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Acte necesare pentru numere roșii în 2025

  • Cererea solicitantului;
  • Contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie – RCA (original și copie);
  • Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului (original şi copie);
  • Documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine în cazul vehiculului care a mai fost înmatriculat în alt stat, în original și în copie. În lipsa acestor documente, autorizarea provizorie pentru circulație se va efectua pentru o perioadă de maximum 5 zile, dar care nu poate depăși data la care expiră asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie;
  • Actul de identitate al solicitantului (original și copie). În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu: certificat constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului), precum şi împuternicirea reprezentantului legal al acestora; Delegaţie;
  • Dovada plăţii contravalorii autorizaţiei de circulaţie provizorie – 13 lei (se poate achita la ghișeul de depunere documente);
  • Dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numere roșii provizorii (se poate achita la ghișeul de depunere documente);
  • Copia declarației vamale, după caz, pentru vehiculele achiziţionate din afara UE, pentru care se solicită autorizarea de circulaţie provizorie pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau pentru perioade care, cumulate, depăşesc 30 de zile;
  • Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul.
Povestea „haiducului” Vasile Blidaru, trădat de soția unui camarad: „Agenta a luat măsuri”
Recomandări
Povestea „haiducului” Vasile Blidaru, trădat de soția unui camarad: „Agenta a luat măsuri”

Vezi și ce este talonul auto sau certificatul de înmatriculare

Cât costă să obții numerele roșii pentru înmatricularea provizorie

Plăcuțele cu numere roșii provizorii costă 40 de lei, taxă ce poate fi plătită, pe loc, la ghișeul unde se depun actele. Pe lângă această taxă, se mai plătesc 13 lei pentru autorizația de circulație provizorie. Aceste taxe se pot achita la ghişeul unde se depun documentele, la Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculare (DGPCI). Plata se mai poate face prin internet banking, virament bancar, mandat poștal în contul trezoreriei statului.

Ce valabilitate au numerele roșii în 2025

Autorizația provizorie și numerele roșii sunt valabile 30 de zile de la data eliberării. Dacă în acest timp, proprietarul nu și-a putut înmatricula vehiculul, acesta mai poate face încă o cerere, pentru un alt rând de numere roșii ce sunt valabile încă 60 de zile.

O alternativă posibilă din 2021 este ca, în cazul în care pentru autovehiculul respectiv nu s-a mai eliberat niciun set de numere provizorii, primul set poate fi eliberat pe o perioadă de 90 de zile, cu condiția ca polița RCA să fie valabilă pentru minimum 90 de zile.

Este important de știut că în cazul în care s-au eliberat 3 rânduri de numere roșii, reglementarea nu se mai aplică.

Televiziunea Română se pregătește să lanseze o emisiune cu Toni Grecu și grupul Divertis. Horia Brenciu se ocupă de producție și va încasa 220.000 de euro de la postul național
Recomandări
Televiziunea Română se pregătește să lanseze o emisiune cu Toni Grecu și grupul Divertis. Horia Brenciu se ocupă de producție și va încasa 220.000 de euro de la postul național

Vezi și cum verifici dacă numărul ales este disponibil

Cum înmatriculezi o mașină cu numere roșii. Acte necesare în 2025

În cazul în care a expirat valabilitatea autorizației provizorii de circulație sau vrem pur și simplu să înmatriculăm permanent o mașină cu numere roșii, este nevoie de următoarele acte:

  • Cerere înmatriculare auto;
  • Formularul „Certificat privind atestarea plății taxei pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport”, emis de ANAF, sau formularul „Certificat”, emis de ANAF;
  • Dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare – 49 de lei, se poate achita numerar la ghișeu odată cu depunerea documentelor;
  • Actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie;
  • Copia contractului RCA în termenul de valabilitate al acestuia;
  • Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în original şi în copie;
  • Cartea de identitate a vehiculului, în original şi copie;
  • Certificatul de autenticitate al vehiculului eliberat de Registrul Auto Român, în cazul mașinilor cumpărate din afara țării;
  • Documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, în original, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare;
  • Dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia;
  • Dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (9)

Andrissima   •   12.01.2024, 12:26

Un ghid interesant si util. :)

Iulix10   •   12.01.2024, 08:13

E bine de stiut pentru cei care cumpara o masina.

Luntrasul   •   12.01.2024, 07:59

Un articol interesant pentru posesorii de masini...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Viva.ro
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Riscul ca Europa să nu mai cumpere arme americane: Trump ar putea spune „la dracu cu Europa, ieșim din NATO”| Interviu
Adevarul.ro
Riscul ca Europa să nu mai cumpere arme americane: Trump ar putea spune „la dracu cu Europa, ieșim din NATO”| Interviu
Monica Bîrlădeanu, detalii surprinzătoare despre garderoba sa. De unde își achiziționează accesoriile: „Nu este importantă sursa lor”
Elle.ro
Monica Bîrlădeanu, detalii surprinzătoare despre garderoba sa. De unde își achiziționează accesoriile: „Nu este importantă sursa lor”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"A plecat la marea armată de îngeri din cer". Alex, militarul găsit împuşcat în cap în Târgu Jiu, a murit după 5 zile de comă
Observatornews.ro
"A plecat la marea armată de îngeri din cer". Alex, militarul găsit împuşcat în cap în Târgu Jiu, a murit după 5 zile de comă
Horoscop 29 martie 2025. Peștii sunt invitați să-și evalueze existența și să tragă concluzii despre valoarea pe care a reușit să o aducă în lumea lor
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2025. Peștii sunt invitați să-și evalueze existența și să tragă concluzii despre valoarea pe care a reușit să o aducă în lumea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI