Totul s-a întâmplat vineri, 25 mai, exact în ziua în care a intrat în vigoare GDPR, legea protecției datelor private.
Ei bine, în zona unității bancare au fost găsit un sac cu documente și carduri care conțineau coduri PIN, nume de conturi și tranzacții bancare, precum adrese sau date personale, potrivit emaramures.ro.
Sucursala bancară tocmai fusese unui control, înainte cu două zile, când a fost somată în scris să nu mai depoziteze deșeurile în alt loc decât în containerul de la firma de salubritate. Apoi, au găsit sacul cu acte, motiv pentru care a fost amendată cu suma de 2.500 de lei.
Directoarea sucursalei bancare se absolvă, însă, de orice vină, acuzând firma de salubrizare, spunând că aceasta nu a respectat protocolul încheiat cu banca. Doar că, legal, angajații băncii au obligația să distrugă documentele și nu să le arunce la gunoi.
Potrivit sursei citate, banca nici măcar nu ar deține nici o autorizație de funcționare, pentru respectiva sucursală.
Cu o zi înainte de această neregulă, a avut loc un jaf armat, tot la o bancă din Baia Mare, care a fost și filmat.
FOTO – emaramures.ro
VIDEO – Facebook.com/Baia Mare TV
Citește și: VIDEO/Specialist online și avocat: “GDPR nu înseamnă să respingeți toate cererile de acces, gen cookie-uri. Decizia se poate întoarce împotriva dumneavoastră”