Asociaţia Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, organizaţie neguvernamentală cu sediul în Cluj-Napoca, solicită, la Curtea de Apel Cluj, suspendarea executării Ordinului ANRM din 2019 de prelungire a licenţei de exploatare nr. 47/1999 şi a actului adiţional la licenţa de exploatare emis pentru compania Roşia Montană Gold Corporation.

ONG-ul, care are ca scop declarat „de a desfăşura programe şi proiecte care să contribuie la apărarea dreptului la un mediu sănătos și echilibrat”, a înregistrat dosarul la Curtea de Apel Cluj, la secţia Contencios administrativ şi fiscal, în 19 aprilie, ANRM şi Roşia Montană Gold Corporation având calitatea de pârâţi în dosar. La primul termen, din 9 mai, instanţa a dispus o amânare, pentru lipsă de procedură, următorul termen în acest dosar fiind stabilit pentru 23 mai.

Peste 23.000 de cetăţeni români cer Guvernul României şi ANRM, prin intermediul unei petiţii online, ca această licenţă şi blocajul impus de ea localităţii să nu fie prelungită, scriu jurnaliştii de la Ziarul Unirea, care au făcut publică informaţia privind procesul de la Curtea de Apel Cluj.

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetrului auro-argintifer Roşia Montană, care urmează să expire pe 20 iunie.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În plus, cei de la RMGC şi-au reînnoit solicitările adresate ANRM pentru emiterea de licenţe de exploatare pentru perimetrele Rodu-Frasin şi Tarniţa din cadrul prospectului Bucium, la care susţin că au dreptul încă din 2007, conform Profit.ro.

„ANRM nu s-a pronunţat timp de 16 ani asupra solicitărilor de licenţe pentru Bucium, deşi era obligată legal să o facă. RMGC a insistat recent pe lângă ANRM să emită licenţele de exploatare pentru cele două proiecte Bucium, în acord cu solicitările. De-a lungul procedurii de arbitraj de la ICSID, statul român şi-a menţinut constant poziţia potrivit căreia solicitările de licenţe pentru proiectele Bucium sunt în continuare în curs de aprobare la ANRM, poziţie pe care s-a întemeiat şi decizia arbitrală majoritară”, a transmis Gabriel Resources, care controlează RMGC.

Gabriel Resources a reuşit să obţină angajamente ferme brute de finanţare în valoare de până la 5,575 de milioane de dolari de la mai mulţi investitori, care urmează să cumpere acţiuni noi emise de companie la preţul de 2 cenţi/titlu, egal cu cel de pe Bursa din Toronto din momentul de faţă, prin tranzacţii a căror finalizare este aşteptată în jurul datei de 23 mai.

Insiderii Gabriel Resources, în primul rând cei mai mari acţionari, au subscris 88.049.000 de acţiuni în cadrul plasamentului, reprezentând angajamente brute de 1,3 miloane de dolari. „Fondurile nete obţinute din plasamentul privat vor fi utilizate pentru finanţarea planurilor strategice în curs ale companiei, incluzând (i) posibilitatea de a face demersuri de anulare a deciziei ICSID din 8 martie 2024 (care a dat câştig de cauză României în arbitrajul Roşia Montană – n.r.), (ii) menţinerea drepturilor şi participaţiilor Gabriel Resources în legătură cu concesiunea pentru exploatare Roşia Montană şi cu proiectele Bucium şi (iii) finanţarea nevoilor de capital de lucru”, a anunţat Gabriel Resources.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

România a câștigat în dosarul Roșia Montană în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

NicolaeS   •   13.05.2024, 07:38

Ce repede s-a stabilit urmatorul termen de judecata. Doar 14 zile. In acest caz se grabesc judecatorii. Sunt dosare pe rol care asteapta de ani de zile si pana la urma scapa infractorii datorita prescrierii faptelor. Ma intreb care sunt interesele. Vor sa prelungeasca neaparat licenta care expira in sfarsit in 20 iunie ? E mai usor sa prelungesti decat sa obtii una noua. Nici nu si-au platit datoriile. Am inteles ca ANAF ia notificat si le-a blocat conturile canadienilor. Justitia nu are datoria sa tina cont si de situatia financiara a firmei solicitante ? Interese, interese ...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI