„La cererea procurorilor activele a 20 de companii ucrainene în valoare totală de peste 17 miliarde de grivne (464,48 milioane de dolari) au fost înghețate”, a anunțat Parchetul General pe Telegram.
Este vorba despre participaţii ale unor firme la operatori de telefonie mobilă, companii din zona finanțelor și asigurărilor și un producător de apă minerală.
„Beneficiarii efectivi ai companiilor sunt trei oligarhi ruși care dețin unul dintre cele mai mari consorții financiare și de investiții din Rusia”, adaugă reprezentanții procuraturii.
Cei trei, care nu au reacționat imediat la măsurile luate împotriva lor, sunt considerați ca făcând parte din cercul apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, Serviciul de Securitate al Ucrainei afirmând că au contribuit la „finanțarea pe scară largă a agresiunii armate a Federației Ruse”.
Foto: 123rf.com
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun