Momentul atacului a fost surprins de o cameră de bord instalată în mașina victimei.
În imagini, se poate observa cum atacatorul se apropie de mașina activistului și lovește mai întâi o portieră, apoi unul dintre geamurile din spate ale mașinii. La volan se afla Dani Ginghiloschi, activist de mediu din Rădăuți, care face parte din grupul cunoscutului activist Daniel Bodnar.
În urma atacului, el a scăpat nevătămat pentru că a avut prezența de spirit să pună mașina în mișcare imediat după prima lovitură cu toporul. Dan a pus imaginile la dispoziția poliției, care au întocmit un dosar penal și l-a reținut pentru 24 de ore. Ulterior, atacatorul a fost eliberat și plasat sub control judiciar de către procurorul care instrumentează cauza.
Alt agresor s-a ales doar cu o amendă
Dani Ghinghiloschi nu este singurul activist de mediu care a fost atacat în ultima perioadă, mai notează sursa citată. Prietenul său, Daniel Bodnar, a fost şicanat şi lovit în trafic de un individ care escorta un camion cu buşteni. Individul a rămas fără permis de conducere pentru 60 de zile şi a fost amendat cu suma de 800 de lei.
Daniel Bodnar a fost la rândul său sancţionat pentru că a folosit telefonul mobil pentru a-l filma pe şoferul care-l şicana în timp ce se afla la volan.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro