La doar două zile după ce a fost desemnată Persoana Anului 2019 de revista Time, adolescenta suedeză, în vârstă de 16 ani, s-a alăturat miilor de elevi reuniţi vineri în nordul Italiei în oraşul Torino la un protest organizat pentru a pune presiune pe guvernul italian, căruia i s-a cerut să implementeze mai multe acţiuni în vederea scăderii emisiilor de carbon.
Greta Thunberg, care refuză să călătorească cu avionul, a ajuns la Torino deplasându-se cu trenul şi cu automobilul venind de la Madrid, după ce a participat la un summit ONU pentru climă în capitala Spaniei. Ea sosise în Europa cu doar câteva zile mai devreme, la bordul unui catamaran, după ce a petrecut mai multe luni în Statele Unite, unde a participat la diverse campanii de mediu.
În prezent, tânăra suedeză a dezvăluit că are nevoie de odihnă.
„Voi fi acasă de Crăciun şi apoi îmi voi lua o vacanţă, pentru că am nevoie să mă odihnesc. Altfel, nu poţi să rezişti să faci astfel de lucruri la nesfârşit”, a declarat ea în faţa reporterilor din Torino.
Cu toate acestea, Greta Thunberg a dat dovadă de multă energie în discursul ei susţinut la mitingul din Torino, oraşul natal al producătorului de automobile Fiat, aflat în una dintre principalele regiuni industriale ale Italiei, care este în acelaşi timp şi una dintre cele mai poluate.
„2019 aproape că a trecut. Trebuie să ne asigurăm că 2020 va fi anul acţiunilor, anul în care vom obţine o scădere a emisiilor globale de carbon”, a declarat ea în faţa mulţimii de tineri. „Vom pune presiune pe cei aflaţi la putere, ne vom asigura că ei vor acţiona şi că îşi vor asuma responsabilitatea”, a adăugat Greta Thunberg.
Atunci când avea 15 ani, Greta Thunberg a început să lipsească de la şcoală în zilele de vineri pentru a protesta în faţa Parlamentului Suediei şi pentru a cere Guvernului de la Stockholm să ia măsuri rapide în vederea scăderii emisiilor de carbon. Campania ei a stat la baza apariţiei unei mişcări protestatare, Fridays for Future, devenită ulterior globală şi care a inspirat milioane de oameni.
„Suntem foarte încântaţi că o avem pe Greta lângă noi la acest protest”, a declarat activista pentru mediu Elena Costa, în vârstă de 22 de ani şi originară din Torino. „Vrem să explicăm obiectivele noastre tuturor oamenilor şi îi învităm pe toţi să vină alături de noi în fiecare zi de vineri, în fiecare săptămână”, a adăugat ea.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!