Roșia Montană a fost inclusă în Patrimoniului Mondial, a anunțat marți președintele Comitetului Patrimoniului Mondial al UNESCO, Tian Xuejun.
Situl a fost inclus, de asemenea, pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol, „recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului, cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție”
Am aflat vestea de curând. Tot în stare de șoc suntem, nu ne mai așteptam. Cel puțin în sat toată lumea era debusolată. Oamenii erau resemnați.
Claudia Apostol, unul dintre coordonatorii programului „Adoptă o casă în Roșia Montană:
„Mie îmi pare rău că a venit așa, într-un moment în care Roșia e tulburată de viituri și evacuări. Lumea e preocupată de lucrurile astea, să le treacă cu bine”, completează aceasta.
Primarul din Roșia Montana: includerea nu aduce beneficii
Eugen Furdui, primarul din Roșia Montană, a spus însă că decizia UNESCO de a include Roșia Montană în patrimoniul mondial nu aduce beneficii nici pentru locuitori, nici pentru țară.
„Am urmărit ședințele Comitetului (Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO, n.r.) ani la rândul. E absolut fantastic cum vin acolo statele să își susțină candidaturile, cum negociază ore în șir. Noi primim această includere, inclusiv în lista Patrimoniului Mondial în Pericol, și o considerăm o nenorocire”, crede Claudia Apostol.
„Toate siturile care au intrat în patrimoniul mondial se bucură de renaștere. Se bucură de bunăstare în cifre, nu doar în povești”, adaugă activista.
„UNESCO e o oportunitate, oricum ai vedea lucrurile”
Libertatea: Care credeți că vor fi implicațiile pe termen lung ale includerii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO? Cum va fi afectată comunitatea, ce va însemna asta pentru oamenii de acolo?
Claudia Apostol: Folosim „a afecta” cu un ușor sens negativ. Dar UNESCO e o oportunitate, oricum ai vedea lucrurile, pentru că nu îți impune nimic. În relație cu UNESCO, statul e suveran. Nu e ca în relație cu un investitor canadian, care după aia te târăște în tribunale internaționale de arbitraj. UNESCO îți deschide niște drumuri pe care dacă tu ca stat, ca autoritate locală, vrei să le parcurgi, ai tot sprijinul posibil.
Sunt facilități pentru siturile UNESCO la finanțări din fonduri europene. Atenția pe care o primești din partea investitorilor e de alt tip, nu ca aceea din partea investitorilor monoindustriali. Toate acestea vin la pachet cu această distincție de la UNESCO.
Dacă Roșia Montană le va valorifica sau nu, asta nu mai depinde de UNESCO. Statul e cel care gestionează această oportunitate. Dar, odată cu această includere, cel puțin din direcția patrimoniului, avem confirmarea la cel mai înalt nivel că resursa Roșiei Montană este reală și poate fi valorificată.
– Va mai fi posibil mineritul în zonă?
– Mi-aș fi dorit să fie adevărat ce se zice, «Dacă Roșia intră în UNESCO, nu se mai poate face minerit», dar din păcate nu este așa. Statul român, din nou, este suveran în relație cu UNESCO. Poate decide să retragă, așa cum a putut și până acum. Noi sperăm să nu o facă și să încerce și această alternativă a dezvoltării durabile; cea în care tot satul e conservat, înghețat, în așteptarea investitorilor canadieni am văzut unde duce.
– Puteți să explicați la ce vă referiți prin retragere?
– Așa cum s-a întâmplat cu Dresda, cum s-a întâmplat cu Liverpool. Când un anumit sit dorește să se dezvolte în alt sens decât felul în care s-a angajat în fața Comitetului (Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO, n.r.), el evident că poate să facă asta. Dar pierzi distincția pe care ai primit-o, pierzi recunoașterea.
În cazul Dresdei, acolo au vrut să construiască un pod peste Elba care nu era într-un limbaj arhitectural potrivit cu zona istorică în care era inserat. Au fost sfătuiți de UNESCO că poate nu e cea mai bună soluție, ei și l-au dorit, l-au făcut, dar au pierdut distincția UNESCO. A fost alegerea municipalității.
Din păcate, nu este o victorie absolută în sensul salvării Roșiei Montane, presiuni vor fi întotdeauna.
– În cadrul comunității, sunt și oameni nemulțumiți de includerea Roșiei în patrimoniul UNESCO și care consideră că dezvoltarea minieră ar fi fost drumul corect?
– Cu siguranță. Gândește-te că este o comunitate care timp de 20 de ani nu a auzit altceva; de la autoritatea locală, de la compania minieră, care erau, practic, tot una. Oamenii au fost, și unii încă sunt, dependenți față de companie. Oamenilor încă le e teamă să vorbească.
– Ați primit amenințări de-a lungul anilor?
– Nu aș vrea să intru în detalii. Nu sunt lucruri pe care vreau să mi le amintesc. Au fost momente tensionate, dar am spus tot timpul că, dacă vrem să construim înapoi comunitatea asta, care a fost măcelărită, efectiv, până la nivelul fiecărei familii în parte, atunci sunt lucruri la care trebuie să fim mai flexibili, să stăm împreună la masă.
Sunt și oameni care nu neapărat că nu împărtășesc niciuna dintre viziuni, dar nu se manifestă, la modul la care astăzi toată lumea îți cere să te manifești, să-ți spui opinia. Dacă nu ți-o spui, ești judecat.
E o situație complicată aici, iar oamenii sunt de foarte multe timp în situația asta. Atunci, trecerea se va face greu. E o traumă colectivă.
– Când spuneți traumă, la ce anume vă referiți?
– La faptul că e o comunitate care a fost ținută captivă. Viitorul a fost descris doar ca având legătură cu o dezvoltare nu a mineritului, în general, ci a acestui proiect minier, la faptul că într-o formă sau alta, localnicilor li s-a spus că orice ar lucra, tot la această companie minieră vor avea de dat socoteală. Și nu e ușor, nu îi poți judeca global.
Și, evident, sunt și oamenii care nu s-au aplecat.
– Care reprezintă o minoritate?
– Nici nu știu. Lucrurile încep să se nuanțeze. Oameni cu care noi nu am vorbit niciodată, dintr-o dată sunt mult mai accesibili și mai deschiși față de noi. Dar sunt lucruri care se văd în ani, pentru că este o chestiune care se vindecă greu.
Va afecta includerea în UNESCO procesul statului român cu Gabriel Resources?
Un document al Ministerului Finanțelor, obținut de Libertatea cu câteva zile înaintea includerii sitului în Patrimoniul UNESCO, arăta că avocații părții române în procesul cu firma Gabriel Resources considerau că, cel mai probabil, România va pierde litigiul privind exploatarea de la Roșia Montană, odată cu intrarea în UNESCO.
Asta pentru că statul român va trebuit să implementeze o serie de recomandări, una dintre ele fiind „Stoparea aprobărilor privind permisele de exploatare minieră”, ceea ce ar fi, spun avocații, un argument puternic în fața tribunalului de arbitraj al avocaților de la Gabriel Resources.
Iar dacă exploatarea este stopată din cauza statului, atunci compania are dreptul la despăgubiri pentru expropriere ilegală, susțin aceiași avocați. Dacă pierde procesul, România ar putea plăti până la 4 miliarde de dolari către Gabriel Resources.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro