„Ceea ce mă face să intru în panică nu este pedeapsa cu închisoarea. Este catastrofa climatică în creștere. Întregul sud al Germaniei, regiunile din Austria Superioară și Inferioară și Vorarlberg sunt sub apă – iar noi, care vrem să prevenim acest lucru, suntem închiși”, s-a plâns Anja Windl.
Grupul „Last Generation” din care fac parte cele cinci persoane a comentat decizia de încarcerare pe Platforma X.
„Ne îndreptăm spre o lume cu trei grade mai fierbinte. O lume cu trei grade mai fierbinte înseamnă sfârșitul civilizației umane. Ce înseamnă câteva săptămâni într-o celulă în comparație cu pierderea a tot ceea ce îmi este drag?”, s-a întrebat retoric Laila Fuisz, cu câteva ore înainte de a ajunge la închisoare.
Cei cinci au fost condamnați la închisoare cu executare după ce au protestat blocând drumuri în Austria și au produs dezordine socială.
„Suntem, ca societate, atât de „zdrențuită” încât, având în vedere faptele, pur și simplu ne ducem viața de zi cu zi și continuăm ca și cum nimic nu ar fi greșit”, a precizat Anja Windl.
În timp ce cinci activiști își ispășesc pedeapsa cu închisoarea în Austria, Wolfgang Metzler-Kick și Adrian Lack, doi protestatari germani din același grup, au intrat, miercuri, în greva foamei.
Primul a fost spitalizat pentru scurt timp marți, iar potrivit presei germane, starea lui este critică. Fără apă, oamenii pot supraviețui aproximativ trei zile.
„Toate toate acestea se datorează faptului că actualul cancelar german (n.r. – Olaf Scholz) nu poate spune că această catastrofă climatică este o amenințare pentru societate”, a transmis Laila Fuisz.
FOTO: Letzte Generation Österreich (X)