Pe 24 februarie 2022, când Rusia intra cu tancurile în Ucraina și începea asaltul asupra Kievului, Oleksandr Reșetkov hotăra că va rămâne în țară, în încercarea de a găsi mijloacele prin care va putea să-i ajute pe militari sau pe cei alungați din casele lor de război.
„În primele zile ale invaziei am rămas în Kiev. Apoi, m-am mutat în vestul ţării pentru a ajuta la distribuirea ajutoarelor umanitare. În ultimul an însă, am fost în mai multe regiuni din ţară: Kiev, Cernihiv, Herson și Dnipro, oraşul meu natal, care acum este în afara pericolului, dar complet distrus”, povestește tânărul pentru Libertatea.
„Ne asigurăm nu doar că supravieţuim, dar şi că devenim mai puternici. Acest sentiment e foarte important acum în societatea noastră, în special în rândul tinerilor”.
Oleksandr Reșetkov, activist ucrainean:
„Și eu, la fel ca mii de alţi tineri, mă concentrez și pe distribuirea de ajutoare pentru forţele armate. Câtă vreme suntem privilegiaţi să trăim în Kievul liber sau în alte regiuni sigure, mulţumită forţelor armate, trebuie să ne gândim la viitorul şi la visurile noastre şi să le transformăm în acţiuni concrete”, mai spune el.
A înființat un ONG pentru ucrainenii strămutați
Absolvent de relații internaționale la Universitatea de Stat din Dnipro, tânărul în vârstă de 24 de ani, a fost implicat în mai multe ONG-uri dedicate tinerilor. Anul trecut, era secretar-general al European Democracy Youth Network, o coaliție internațională ce reunește activiști civici și politici din 23 de state din Europa de Est și Balcani, dar și vicepreședintele Solidarna Molod, un ONG ucrainean de tineret.
Astăzi, Oleksandr Reșetkov povestește pentru Libertatea că a creat o nouă organizație, care se concentrează în special pe tinerii care au devenit refugiați în propria țară, fugiți din regiunile estice ale Ucrainei, distruse de ruși.
„În ultimul an, mi-am schimbat complet priorităţile. Înainte de invazie, eram interesat de educaţia non-formală pentru tineri şi de diverse activităţi politice menite să le dea putere tinerilor, în special celor din zonele rurale. Întrucâtva, continui aceste activităţi, însă dintr-o altă perspectivă”, declară Oleksandr.
„Acum, mă concentrez pe susţinerea tinerilor din teritoriile ocupate temporar. Ideea e să le asigur instrumentele necesare pentru ca ei să devină actori în societate și să-i ajut în procesul de reintegrare”.
Oleksandr Reșetkov, activist ucrainean:
Cum se construiește o comunitate
În iunie 2022, a pus bazele organizației aWARe Zone Youth Hub, cu sediul în Muncaci, oraș aflat în vestul țării, aproape de granița cu Slovacia, Ungaria și România. Din 25 februarie 2023, ONG-ul are deschis un sediu și la Cernihiv, în nordul țării, iar tânărul plănuiește să înființeze un alt sediu și în Dnipro anul acesta.
„Prin activităţile noastre zilnice, le oferim tinerilor sprijin psihologic şi consultanţă juridică pentru a accesa granturi şi pentru a-şi implementa proiectele. Dorim să le oferim oamenilor un program complex, dar ne concentrăm pe sprijinul juridic şi pe asistenţa medicală. Pentru persoanele strămutate, care au nevoie să-şi schimbe documentele, să-şi găsească un loc de muncă, să închirieze un apartament, această etapă este esenţială”, detaliază Oleksandr care sunt primii pași în a-i ajuta pe oamenii fugiți din zonele ocupate sau puternic afectate de război.
Spune că principalul obiectiv este acela de a crea o comunitate în jurul organizației pe care o conduce. Iar asta se face, uneori, prin cursuri speciale și prin activități de grup.
„De exemplu, construim periscoape pe care militarii le folosesc din tranşee. E un instrument foarte simplu, dar e esenţial şi poate salva vieţile soldaţilor noştri. Atunci când îşi realizează utilitatea, aceşti tineri se simt mult mai implicaţi în societate, doar pentru că pot construi ceva cu mâinile lor”, explică tânărul activist.
„Scopul nostru strategic este să impulsionăm societatea civilă, să-i sprijinim pe tineri cu reintegrarea pentru ca, apoi, ei să devină autonomi. După victorie, plănuim să facem acelaşi lucru şi pentru veteranii noştri”.
Oleksandr Reșetkov, activist ucrainean:
Trauma declanșată de sunetul unui elicopter
Implicarea de care Oleksandr Reșetkov a dat dovadă în ultimul an i-a adus o invitație la Strasbourg. Pe 9 mai 2022, cu ocazia Zilei Europei, a vorbit în fața Parlamentului European și a Comitetului European al Regiunilor. Atunci, a reușit să discute cu președinta PE Roberta Metsola și cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.
„Tinerii ucraineni n-au nevoie de compătimire, au nevoie de un sprijin real. Suntem puternici și vom lupta la toate nivelurile posibile împotriva regimului lui Putin”, a spus Oleksandr în cadrul ceremoniei de închidere a Conferinței privind viitorul Europei.
Pe lângă bucuria pe care i-au produs-o promisiunile primite de la cei mai puternici lideri europeni ai momentului, Oleksandr spune că a trăit la Strasbourg și un moment care i-a amintit, dacă mai era nevoie, cât de mult s-a schimbat viața lui în ultimul an.
„Înainte de reuniune, în curtea Parlamentului European, am auzit un sunet de elicopter. Momentul a fost atât de straniu pentru mine! Am încercat să-i privesc pe toţi cei din jurul meu, să înţeleg cum se simţeau ei în acele clipe, cum vor reacţiona şi ce cred că se va întâmpla. În timp ce eu eram foarte tensionat, mi-am dat seama că nimănui altcuiva nu-i păsa prea mult de sunetul acela şi că ei erau perfect relaxaţi. Mi-am dat seama că, dacă în urmă cu unu sau doi ani, şi eu mă simţeam la fel, acum, acel sunet îmi activează o traumă puternică”, povestește tânărul.
„Reuşesc să văd şi partea frumoasă dintr-o cină la lumina lumânării”
Oleksandr admite că se confruntă, ca mulți alți ucraineni, cu probleme psihologice. Însă nu-și dorește ca asta să fie imaginea pe care o proiectează lumii despre el.
„Ştiţi, indiferent de traumele noastre, încercăm să arătăm o imagine pozitivă despre ţara noastră, nu vrem să facem paradă cu durerea şi doliul nostru. Dimpotrivă, vrem să arătăm cât suntem de curajoşi şi să inspirăm oameni şi din alte ţări să ne urmeze exemplul”, spune el.
Nu-i este ușor să vorbească despre modul în care este afectat de suferința și pabugele produse de conflict. Spune însă că se protejează prin a privi partea plină a paharului. „Am învăţat cum să supravieţuiesc, cum să stau câteva zile fără electricitate. Reuşesc să văd şi partea frumoasă dintr-o cină la lumina lumânării”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4„«Putin ne poate distruge infrastructura, dar nu şi felul în care gândim, curajul şi sentimentul de comunitate!», e încurajarea pe care eu şi prietenii mei ne-o spunem adesea”.
Oleksandr Reșetkov, activist ucrainean:
„Nu este un război între Ucraina şi Rusia, ci e un război între un regim fascist sovietic şi lumea modernă, liberă, pe care trebuie să o protejăm cu toată forţa noastră. De asta le port recunoştinţă şi sunt atât de mândru de prietenii mei, de milioanele de ucraineni care ne protejează cu arma în mână și de cei care vor să dezvolte societatea și economia. Propaganda e cel mai periculos instrument al Rusiei şi trebuie să fim uniţi pentru a-i face faţă”, mai spune tânărul.