EXCLUSIV/ Actor de film pentru o zi! O experienţă pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă: 14 căzături pentru o scenă de 30 de secunde – VIDEO

În toamna anului trecut, Televiziunea Română a început filmările la filmul documentar „În spatele frontului”, care prezintă viaţa românilor şi întâmplări mai puţin ştiute petrecute în urmă cu 100 de ani, această producţie fiind prilejuită de Centenarul Marii Uniri. Realizarea unei docu-drame, ce reprezintă o combinaţie între un documentar clasic şi un film, nu este deloc uşoară şi implică mii de ore de filmare, sute de actori şi un efort comun colosal.

Pentru a vedea ce presupune şi cum se realizează o astfel de producţie, am intrat în pielea unui personaj şi am fost actor de film pentru o zi. Aventura a început la ora 14:00, la sediul Televiziunii Române, unde am fost întâmpinat la intrarea din strada Ermil Pangrati de un reprezentant al TVR care m-a condus la garderobă. Practic, acolo a început aventura cinematografică. A fost nevoie de aproape o jumătate de oră de probat pantaloni, veste, sacouri, paltoane, cămăşi, pălării, pantofi şi alte accesorii vestimentare până am găsit costumaţia perfectă.

Radu Ţuţulan, reporter Libertatea, actor de film pentru o zi în docu-drama „În spatele frontului”, produsă de TVR

Recomandări

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

După ce am intrat în hainele personajului pe care urma să-l interpretez, un tânăr român burghez de la începutul secolului XX, am mers la cabina de machiaj. M-am aşezat comod pe un scaun şi am aşteptat să-mi vină rândul, fiindcă înaintea mea erau alţi actori care trebuiau machiaţi conform rolului pe care urmau să-l interpreteze.

Înainte de a ajunge pe platoul de filmare, actorii sunt machiaţi în funcţie de rolul pe care urmează să îl interpreteze

Atenţie, motor, acţiune!

La ora 16:00, cu toţii urcăm în microbuzul TVR care urmează să ne ducă pe platoul de filmare. După un drum de jumătate de oră, ajungem la remiza CFR din Mogoşoaia, acolo unde este garat şi Trenul Regal care a dus sicriul Regelui Mihai la Curtea de Argeş. Lângă acesta se află mai multe garnituri feroviare istorice, trenuri care în urmă cu 100 de ani îi transportau pe români spre Occident sau îl aduceau în ţara noastră, în 1916, pe ofiţerul Marcel Fontaine, cel care avea să conducă „misiunea franceză” din România.

Am mers cam 200 de metri pe jos, printre vagoane, până am ajuns în zona unde tocmai se filma scena sosirii misiunii franceze în ţara noastră, iar jurnalistul TVR Mihai Constantin prezenta detalii din viaţa ofiţerului ce conducea această misiune. Producţia este împărţită în şase episoade: “Neutralitatea”; “La arme”; “Eroi şi trădători”; “Prizonierii de război”; “Viaţa în timpul ocupaţiei” şi “Misiunea militară franceză”.

Recomandări

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

„Episodul 6, secvenţa 14, cadrul 5, tras 2„, spune scenaristul, apoi închide clacheta pe care sunt scrise aceste detalii cu un sunet scurt şi strident, iar directorul de imagine strigă: „Atenţie, acţiune!”

„Până în 1948, Marcel Fontaine a trăit în România. Îl găsim în toată această perioadă profesor la Turnu Severin, profesor la Craiova şi în Bucureşti. Se însoară cu o româncă, Alexandrina Zaharia, profesoară şi ea la liceul din Turnu Severin. În 1948, la 60 de ani, pleacă în Franţa, unde devine şef al redacţiei române a Radiodifuziunii Franceze”, descrie Mihai Constantin scena ce urmează să fie prezentată telespectatorilor.

Jurnalistul TVR Mihai Constantin are rolul prezentatorului docudramei „În spatele frontului”, iar în această scenă descrie un moment din viaţa ofiţerului care a condus „misiunea franceză” în România

O perfecţiune a filmului artistic

Pentru a fi siguri că iese bine, că sunetul este bun, că lumina cade cum trebuie, că inflexiunile vocii sunt corecte, că imaginea de fundal nu este perturbată de nimic ori că nu a aparut vreo problemă tehnică ce ar putea compromite înregistrarea, producătorii au repetat de şase ori această descriere. În total, a durat peste 40 de minute până când Ruxandra Ţuchel, cea care a realizat scenariul şi regia proiectului „În spatele frontului”, a considerat că se poate trece la scena următoare.

Recomandări

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

„Recreem lumea de acum 100 de ani, de fapt, mai mult de 100 de ani, pentru că începem acţiunea în 1914, odată cu Primul Război Mondial în Europa şi apoi cu ce înseamnă el pentru România 1916-1918. Aici e o perfecţiune a filmului artistic. Se stă pentru un cadru, care poate pe ecran o să aibă un minut, se filmează 4-5 ore ca să iasă cum trebuie„, a explicat Mihai Constantin, pentru ziarul Libertatea.

Baza documentară a filmului o constituie jurnalele de front, scrisorile şi fotografiile din care au fost desprinse personaje şi poveştile lor de viaţă. Filmele sunt o producţie a Televiziunii Române – TVR Internaţional, în colaborare cu Ministerul Culturii. Toate momentele de docu-dramă se împletesc cu explicaţii şi contextualizări ale istoricului Alin Matei, prodecanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti.

Pentru a filma cele două descrieri, a câte două minute fiecare, a fost nevoie de peste o oră şi jumătate. S-au tras peste 20 de duble, s-au mutat echipamentele de filmare şi înregistrare, s-au schimbat mediile de stocare, prompterul a fost înlocuit, iar regizorul şi directorul de imagine abia dacă au apucat să bea o gură de apă.

În tot acest timp, noi, restul actorilor care urma să jucăm în scena descrisă de Mihai Constantin, am stat costumaţi în haine groase, fiindcă acţiunea se desfăşura iarna, încercând să ne ferim cum puteam de căldura de afară. Am avut noroc că totul s-a filmat în Pădurea Mogoşoaia, unde temperatura era cu câteva grade mai scăzută, iar norii se mai puneau din când în când în calea razelor. Însă, fiind cu toţii îmbrăcaţi cu haine de iarnă, efectiv ne topeam la cele 26 de grade Celsius de afară.

Deşi afară erau aproape 30 de grade Celsius, actorii au fost costumaţi în haine groase, aveau căciuli, mănşi şi fular, fiindcă acţiunea se desfăşura iarna

Am căzut de 14 ori, pentru 30 de secunde

La ora 19:00, a început filmarea ultimei scene din această zi. Cu toţii aveam rolul tinerilor români care făceau parte din diferite pături sociale, ce fugeau din calea nemţilor şi încercau cu disperare să prindă ultimul tren spre o viaţă liniştită, ferită de război. Iar pe acel peron strâmt, fiecare în braţe cu câte un coş, un geamantan, un teanc de cărţi, o masă, ori o tăblie de pat, ne intersectăm cu infirmierele şi membri ai misiunii franceze.

Rolul meu a fost acela al tânărului burghez, care, cu braţele încărcate de cărţi, îşi făcea loc printre ceilalţi români disperaţi, care încercau cu orice preţ să prindă un loc în acel tren. Din cauza învălmăşelii, eu mă împiedicam, cădeam, cărţile mi se împrăştiau, iar peste mine se prăvălea un alt călător, la fel de speriat şi grăbit să ajungă la scara trenului. Apoi, încercam să îmi adun cărţile cât mai repede, în genunchi, ajutat şi de un militar, şi să urc, cum-necum, în vagon. Întreaga scenă dura mai puţin de 30 de secunde, dar a fost nevoie de peste o oră, 12 duble, în care am căzut de cel puţin 14 ori, cu tot cu repetiţiile de dinainte de filmarea efectivă.

Am tras atâtea duble încât, la un moment dat, nici nu mai ştiam a câta oară cad. Uneori picam în genunchi, alteori pe piciorul drept sau direct pe burtă. Câteodată, peste mine pica celălalt călător grăbit, altădată, doar geamantanul lui îmi turtea pălăria. Uneori îmi adunam repede de pe jos cărţile, alteori eram călcat pe degete şi lovit peste picioare, şi abia reuşeam să mă ridic şi să urc în tren. Nu prea era timp de gândire, pur şi simplu, odată ce auzeam „Acţiune!” totul parcă se desfăşura cu viteza luminii şi abia după ce ajungeam în vagon aveam răgaz 30-40 de secunde să analizez ce am făcut, cum am căzut şi dacă mă doare sau nu ceva.

La final, producătorii au analizat câteva dintre scenele filmate în acea zi, fiind în total peste 37 de ore de material brut

Bravo, ai căzut extraordinar!

De 11 ori, regizorul a strigat „Bravo, foarte bine, mai tragem o dată!”, iar noi, de fiecare dată oftam şi în timp ce ne dădeam jos, ne gândeam cum să ne interpretăm rolul mai bine. Eu ma gândeam „oare când cad, să arunc cărţile în sus? Oare să cad peste alt actor? Oare să cad şi din tren, în timp ce urc? E, hai că totuşi e prea exagerat!” şi cădeam aproape la fel ca la dubla anterioară. Nimeni nu ne spunea cum să interpretăm rolurile, ci doar ne fusese descris cum s-au desfăşurat evenimentele în urmă cu 100 de ani. În rest, depindea de fiecare ce consideră că trebuie să facă. Iar când a 12-a oară regizorul a strigat „Bravo, asta a fost tot!”, cu toţii am izbucnit în urale şi am aplaudat, ca şi când am fi descoperit America, deşi noi tocmai ce terminasem de filmat o scenă de 30 de secunde.

La final, înainte de a ne urca în microbuzul care urma să ne ducă înapoi în Bucureşti, după ce întreaga echipă de producţie a mulţumit actorilor pentru răbdare şi pentru că au dus la bun-sfârşit şi această zi de filmare, câţiva s-au îndreptat spre mine şi mi-au transmis, pe un ton foarte serios: „Ai căzut extraordinar! Chiar eşti foarte bun! Rar am întâlnit pe cineva care să cadă la fel de atâtea ori!„. Iar seara s-a încheiat la ora 20:30, în hohote de râs, voie-bună şi pentru mine cu gândul că a fi actor este pe cât de frumos, când te uiţi la televizor, pe atât de greu când trebuie să joci un rol, fie el şi de figuraţie, şi să intri, cu adevărat, în pielea unui personaj.

CITEȘTE ȘI:

REPORTAJ/Mesajul tulburător al unei bătrâne de vârsta României Mari: ”Să se găsească un conducător care să ne aducă acasă copiii” (VIDEO)

VIDEO / Vera Quarleri, tânăra din Italia care a avut badantă din România pentru bunica ei. Inspirată de ea, și-a dat disertația în Sindromul Italia

Urmărește-ne pe Google News