Starul s-a alăturat altor peste 1.000 de membri ai Freemen of the City care şi-au condus oile pe o rută comercială istorică. Freemen of the City este un titlu onorific conferit persoanelor care au adus contribuții semnificative în Regatul Unit. În trecut, termenul „Freemen” se referea la persoane libere, adică nu erau sclavi sau servitori. Ei aveau drepturi și privilegii cum ar fi scutirea de anumite taxe, dar aveau și obligații față de comunitate, cum ar fi participarea la apărare sau la lucrări publice.
Îmbrăcat în haina de lână a bunicului său din Primul Război Mondial și având un baston în mână, actorul britanic a condus turma de oi peste podul Southwark.
Damian Lewis, câștigător al Globului de Aur și al premiului Emmy, el însuși un „Freeman of the City”, a descris evenimentul ca fiind „fabulos”. Acesta face parte din sărbătorile începute în urmă cu peste un deceniu pentru a celebra dreptul istoric al britanicilor de a aduce produse pe Tamisa fără a plăti taxe.
„A fost fabulos, sunt aici în această zi excentrică, foarte britanică, onorând o veche tradiție în care Freemen ai orașului Londra pot duce oile lor fără taxe, gratuit, peste pod – London Bridge, așa cum era pe vremuri – în orașul Londra pentru a-și vinde produsele”, a spus el.
Apoi a explicat că tradiția de a duce oile peste podurile din Londra a fost readusă în actualitate acum 15 ani, iar evenimentul se ține uneori pe Southwark Bridge, în funcție de traficul rutier, așa cum a fost și în cazul său.
Actorul britanic, care are 53 de ani, a fost invitat să participe la eveniment de către „Worshipful Company of Woolmen”, una dintre cele mai vechi organizații de acest tip din oraș, având origini în anul 1180.