”Dumnezeu are acum un alt înger în ceruri”, a scris duminică seară Kloots, antrenoare de fitness, pe contul ei oficial de Instagram.
Actorul canadian, care a fost nominalizat la premiile Tonny pentru rolul din musicalul ”Bullets Over Broadway” (a primit ”World Theater and Outer Critics Circle Award”), era internat într-un spital din Los Angeles de pe 30 martie, după ce a fost diagnosticat cu pneumonie. Ulterior, el a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.
Două AVC-uri, un picior amputat, comă indusă
Potrivit soţiei sale, care a informat regulat despre starea de sănătate a soțului ei, artistul a intrat în şoc septic în timp ce era spitalizat, a suferit două ”mini-AVC-uri” (n.r. accident vascular cerebral) şi complicaţii generate de blocaje ale vaselor sangvine, din cauza cărora medicii i-au amputat un picior. Până pe 13 mai a fost plasat în comă indusă.
O campanie de strângere de fonduri demarată pentru ajutorarea Amandei şi a fiului ei, Elvis, a reuşit să adune peste 500.000 de dolari.
Printre celelalte roluri din repertoriul teatral al actorului Nick Cordero se află cele din spectacolele ”Waitress”, ”Rock of Ages” şi ”A Bronx Tale”. De asemenea, actorul născut în Ontario a apărut în mai multe seriale tv (Blood Bloods”, ”Law & Order”, ”Lilyhammer”).