Lumea teatrului românesc este în doliu. Actorul Constantin Drăgănescu a murit, joi, la vârsta de 84 de ani.
Vestea morții lui Constantin Drăgănescu a fost dată de actrița Mirela Oprișor, printr-o postare pe Instagram. “Dumnezeu să te odihnească! Vei rămâne mereu în inima mea”, a scris aceasta.
Constantin Drăgănescu s-a născut în anul 1936, la Constanța. În 1961, acesta a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția actorie, clasa George Dem Loghin.
Constantin Drăgănescu avea în spate o carieră de peste 40 de ani, timp în care a jucat în producții de cinema, filme de televiziune și scurtmetraje.