Actorul Constantin Zamfirescu a fost externat din spital, după ce a suferit o oparație complicată. „Gogoașă” din Trăsniții a anunțat zilele trecute că a fost diagnosticat cu cancer și are nevoie de sânge, pentru intervenția chirurgicală la care urma să fie supus. Acum, actorul a revenit cu un alt mesaj, în care le mulțumește tuturor pentru susținere.
„Am ajuns acasa. Azi ma odihnesc, dar de mâine îmi încep noua viață’, a scris Constantin Zamfirescu în urmă cu puțin pe pagina sa de Facebook.
Actorul din Trăsniții le-a transmis un mesaj de mulțumire prietenilor săi de pe Facebook, care i-au fost alături și i-au dat mesaje în aceste momente dificile.
„Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați implicat în acest caz, în donarea de sânge, care mi-ați transmis mesaje de încurajare. Nu e deloc ușor să afli o asemenea veste, ca cea care m-a marcat pe mine în aceste zile și credeți-mă, am văzut disecția rinichiului și m-am speriat.
Mai aveam puțin și puteam ajunge într-o situație mult mai grea. Vă rămân fidel, rămân fidel bunăvoinței voastre și mă înclin în fața voastră. Cu ajutorul vostru și al bunului Dumnezeu am traversat și acest moment delicat.
Și vom mai trece și peste un altul, și peste un altul, fiindcă împreună suntem mai puternici. Mă înclin și ne vedem acasă!’, le-a transmis Constantin Zamfirescu urmăritorilor săi, printr-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.