ComenteazăÎn “epoca de aur” era extrem de periculos să spui un banc despre un personaj politic, mai ales despre familia Ceauşescu. De la o simplă glumă, riscai să mănânci de la Miliţie sau de la Securitate o bătaie soră cu moarte sau chiar să înfunzi puşcăria. Cu toate astea, la coadă la carne şi, mai ales, la petreceri, bancurile erau nelipsite.
Desele apariţii ale dictatorilor la televizor, în care, de cele mai multe ori, debitau tot felul de prostii, nu au fost iertate de români. Era, practic, imposibil să nu ironizezi astfel de personaje şi să nu inventezi glume pe seama lor. Una dintre celebrele perle are Elenei Ceauşescu a fost pronunţia deformată a formulei chimice a dioxidului de carbon, CO2, căreia “savanta de renume mondial” i-a spus… “codoi”!
“Leana era proasta familiei. Vorbea numai prostii. Râdeam de ea de ne spărgeam. Glumele care se făceau erau multe şi mai haioase decât cele de azi şi chiar dacă erau interzise, nu te puteai abţine să nu le spui”, îşi aduce aminte actorul Jean Paler, care, în “epoca de aur”, avea programe de comedie în cele mai “de fiţe” localuri ale vremii.
“Cele mai tari baruri erau la Inter, la Lido, la Ambasador şi la Melody. Aici se făcea cea mai mare caterincă. Bineînţeles, la microfon nu spuneam bancuri despre Ceauşeşti, pentru că era periculos. Dar la mese, unde, de cele mai multe ori, erau şi miliţieni, şi securişti, adică ăia de care trebuia să-ţi fie frică… dar care veneau şi ei să se distreze, circulau fără probleme. Toată lumea râdea de bancurile cu familia Ceauşescu şi se spuneau în draci, peste tot!”, îşi aminteşte artistul.
Iată câteva din cele mai bune poante de pe vremea comunismului
Ceauşescu şi nevasta, în elicopter.
Leana îi zice:
– Uite, Nicule, se vede râurile!…
– Nu tu, astea nu e râurile, astea e şoselele!…
Pilotul intervine:
– Nu, astea-s cozile!…
În vizită la Scorniceşti, la părinţi, Ceauşescu găseşte televizorul spart. Supărat, îl ia la rost pe taică-su, de ce n-a chemat pe cineva să-l repare. Tatăl îi răspunde în doi peri:
– Apăi vin mereu şi pun geamu ăla, da cum îl pun, cum îl sparg!
– Păi de ce, tată?
– Vezi tu, când erai mic şi spuneai câte o prostie, îţi dădeam câte una peste bot, şi acum am rămas cu obiceiul ăsta…
Iese un timbru cu chipul lui Ceauşescu. Se duce el , deghizat, la un oficiu poştal, să vadă cum se vinde timbrul.
– Nu se vinde, spune funcţionarul.
– De ce?
– Nu se lipeşte.
Cere Ceauşescu un timbru, scuipă pe lipici, îl pune pe un plic şi-i arată funcţionarului:
-De ce spui că nu se lipeşte? Uite, se lipeşte!
– Da, spune funcţionarul, dar toţi scuipă pe partea ailaltă.
După discuţia cu Prunariu, primul român trimis în Cosmos, nedumerit, Ceauşescu o ia deoparte pe Leana:
– Lenuţo, Prunariu zice că a avut probleme cu legea gravitaţiei. Nu ţii tu minte când am dat eu legea asta?
– Ce mă întrebi pe mine, Nicule, eu sunt cu ştiinţa, tu eşti cu legile!
Leana îi spune într-o zi lui Nicu:
– Auzi, Nicule… Ce-ar fi să mă pui şi pe mine prim-ministru, ca Dăscălescu?
– Eşti nebună, Leano! Unde mai văzuşi tu ţară cu doi prim-miniştri?
– Păi cum nu!? În Franţa: Jac şi Rac.
Sursa: www.ceausescu.org
Citeşte mâine despre defilările sportivilor de pe timpul lui «Ceaşcă»