Un personaj puternic poate avea influență asupra actorului care îl interpretează. Petre Moraru a dezvăluit, pentru Libertatea, cum și contele Dracula, pe care el îl juca într-un club, reușise să își pună amprenta asupra sa. “La început, l-am tratat ca pe un rol. Dar na, era rolul meu! Eram foarte concentrat și implicat în rolul respectiv. Este adevărat că buna mea prietenă Urania, pe care am invitat-o să vadă spectacolul, după ce s-a terminat mi-a zis “Petrică, vezi că e periculos! Îl faci atât de bine încât e periculos pentru tine”. I-am zis „Hai mă, lasă!” Și am mers pe această idee până în momentul în care ..când am ieșit din sicriu, în fața mea, rezemat de un zid era un domn care se uita foarte ironic așa. “Uite și-ăsta face pe Dracula!” Și-atunci m-a enervat puțin și m-am uitat la el. Și în mintea mea mi-am spus că acuma îi trec prin creier până în zid! Am văzut cum începe să transpire, cum i se dilată pupilele”, povestește azi fostul conte Dracula. După show, bărbatul respectiv a venit la el revoltat și l-a întrebat ce i-a făcut, pentru că îi produsese o sperietură grozavă! Moraru nu i-a spus despre gândul lui, dar el însuși s-a speriat de acest episod și a decis să facă ceva.

Poartă la gât o punguță cu cristale

A urmat așadar sfatul Uraniei și a început să se documenteze despre …cristale și puterea lor de protecție. Așa încât azi are o colecție întreagă de pietre care îl apără de energiile negative. Cu cât e mai brut cristalul, cu atât mai multă energie are. E o întreagă poveste și cu aceste cristale! În momentul în care îl primești, trebuie să îl cureți de energia celui care l-a avut înaintea ta! O metodă este să-l ții în sare o săptămână, după care să îl pui la soare, să se reîncarce cu energie.

Actorul Petre Moraru ne-a povestit că i-a oferit un astfel de talisman și actriței franceze Jeanne Moreau. Aceasta știa că el l-a interpretat pe Dracula și atunci, ca să o scape de energia negativă a contelui, i-a oferit în dar un cristal. Actorul nostru spune că există mai multe tipuri de cristale, “pe categorii”, cumva. Unul pentru spirite rele, altul pentru noroc, un altul pentru a te ține departe de vicii etc. Pe el personal l-a ținut departe de puterea lui Dracula, pentru că altfel…cine știe??

Actori marcați de roluri

Este de notorietate cazul lui Robert Powell dar și al altor actori care l-au interpretat pe Iisus Hristos, când vorbim despre influența personajului. Powell a devenit extrem de cunoscut în 1977, odată cu filmul „Iisus din Nazareth” regizat de Franco Zeffirelli. Apropiatii lui au declarat atunci că actorul ajunsese să se considere „trimisul lui Dumnezeu pe Pământ”.

O experiență de neuitat a trăit și Diogo Morgado, care a jucat de asemenea rolul lui Mesia. “A fost o călătorie personală şi spirituală şi m-a atins profund, într-o manieră pe care încă mă chinui să o înţeleg. Încă mă simt bulversat, nu am putut să depăşesc acea scenă (a răstignirii), încă mă bântuie“, a spus el. Adrien Brody spune despre rolul din “Pianistul” că nu și-ar fi imaginat că poate ajunge atât de departe și că a fost pe punctul de a-și pierde mințile.

Pentru acest rol, care i-a și adus un Oscar, Brody a renunțat la tot pentru a-l portretiza într-un mod autentic pe Władysław Szpilman, un supraviețuitor al Holocaustului. S-a înfometat și și-a petrecut patru ore pe zi cântând la pian, a renunțat la apartamentul în care locuia, și-a vândut mașina, și-a închis telefoanele și s-a mutat în Europa cu două bagaje. Jared Leto a vrut să fie cât mai credibil în rolul Jokerului din Suicide Squad și a reușit. Echipa de producție a pus la dispoziția actorilor un terapeut pe durata filmărilor, în cazul în care scenariul – atât de întunecat – putea deveni caza unor traume.


EXCLUSIV | CFR Călători a vândut bilete cu loc într-un vagon-fantomă. S-a creat un imens scandal (VIDEO)

Urmărește-ne pe Google News