Carrie Fisher a murit la vârsta de 60 de ani, pe 27 decembrie, la patru zile după ce a intrat în stop cardiorespirator în timpul unui zbor de la Londra la Los Angeles, fiind spitalizată de urgenţă.

Legiştii din Los Angeles, care au examinat corpul actriţei pe 30 decembrie, au constatat că a murit din cauza apneei în somn şi a „altor factori nedeterminaţi”, se arată în comunicatul medicilor. Actriţa a suferit şi de arteroscleroză şi a consumat droguri, potrivit comunicatului.

Astfel, Carrie Fisher avea în organism urme de cocaină, heroină și MDMA – drogul petrecerilor, cunoscut și sub numele de ecstasy – în momentul morții sale.

Autopsia vedetei americane, realizată de Los Angeles County Medical Examiner, nu a putut să stabilească cu certitudine efectul pe care cocaina și celelalte droguri ar putut să le aibă asupra organismului actriței.

Carrie Fisher a militat pentru sprijinirea persoanelor cu probleme mentale şi a vorbit adesea despre lupta sa cu tulburarea bipolară de care suferea şi cu dependenţa de cocaină.

În afara filmelor sale, Fisher a fost şi o scriitoare populară şi umorist, iar memoriile „The Princess Diarist” au fost lansate la câteva săptămâni după moartea ei. Carrie Fisher provenea dintr-o familie de la Hollywood, fiind fiica actriţei Debbie Reynolds şi a cântăreţului Eddie Fisher.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

La o zi după moartea ei, Debbie Reynolds, care a jucat în muzicalul „Cântând în ploaie/ Singing in the rain”, a suferit un infarct şi a murit la vârsta de 84 de ani.

Citește și:

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI