Actriță din Kiev în România: „Violul este o armă prin care rușii vor să distrugă umanitatea din noi”

Rita Burkovska a luat autobuzul de la Kiev la Chișinău, iar de acolo o mașină a dus-o până în buza Dunării, de unde s-a urcat pe o barcă și a ajuns, după o călătorie foarte lungă, în satul Sfântu Gheorghe. Aici a participat la proiecția filmului „Butterfly Vision” în fața publicului român venit la cea de-a 19-a ediție a festivalului Anonimul. 

„Sunt obosită, dar orice oportunitate să vorbesc despre film sau despre război este binevenită”, mărturisește actrița Rita Burkovska, care și-a petrecut ultimele luni făcând mai degrabă fixing pentru jurnaliștii străini ajunși în Ucraina, ajutându-i să ajungă la evenimente și la oameni. 

„Ne așteptam la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina”

Filmul „Butterfly Vision”, în regia lui Maksym Nakonechny, a debutat în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes. 

Drama urmărește povestea Lilei, o femeie-soldat specializată în „recunoaștere aeriană” cu drona, care este luată prizonieră de separatiștii proruși din Donbas, torturată și violată. Odată eliberată, Lila (Rita Burkovska) se întoarce acasă, află că este însărcinată și trebuie să facă față unei „traume care te schimbă pe viață”. 

Recomandări

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Lungmetrajul, extrem de tulburător, dar în același timp neașteptat de plin de speranță, după cum notează publicația Hollywood Reporter, a fost finalizat din postproducție cu două zile înainte de invazia Rusiei în Ucraina. Filmul abordează subiectul violenței sexuale, dar și sindromul posttraumatic care-i afectează pe toți cei implicați într-un război. 

Pentru mine acest rol nu este doar despre viol, despre război. E mai mult despre cum îți poți trăi viața mai departe, cum să te conectezi cu trauma.

Rita Burkovska, actriță din Kiev:

Într-un dialog cu Libertatea, Rita Burkovska povestește despre realitatea de azi anticipată de filmul în care joacă. „Noi ne așteptam la această invazie pe scară largă”. 

„Și bărbații pot fi victimele violului, iar lor le este și mai greu să vorbească despre asta”

Libertatea: Cât de expuse sunt femeile în vreme de război unor violențe sexuale, așa cum se întâmplă cu personajul tău, Lila?
Rita Burkovska: De fapt, este o situație tipică de violență, care nu se întâmplă numai în timpul războiului. Violul este pur și simplu un alt tip de violență. Nu am o astfel de experiență, dar îmi pot imagina ce înseamnă. Pregătirea pentru acest film a însemnat să citesc foarte multe cărți despre traumă și sindrom posttraumatic. Am avut întâlniri cu victime care au trecut prin asta. Am cunoscut o femeie care a fost în captivitate în Donețk, în închisoarea Izolyatsia, am vorbit cu un profesor de religie care a stat doi ani în acest loc. Separatiștii au violat oameni acolo, i-au torturat, i-au electrocutat. 

Recomandări

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

– Ați discutat și despre violurile care s-au petrecut acolo?
– Nu am discutat direct despre asta, pentru că este un subiect extrem de sensibil. Violul nu se întâmplă doar femeilor. Și bărbații pot fi victime. Iar pentru ei este încă mai dificil să vorbească despre asta, fiind un subiect tabu. Acum, în regiunea din jurul Kievului, în Bucha, Irpin, avem această problemă. Soldații ruși au violat chiar și copii. 

– Este subiectul violului în vreme de război mai puțin adresat la nivel public decât alte crime de război? 
– Violul este o armă a războiului și trebuie să ne gândim ce vor să facă prin asta. Soldații ruși au arătat recent un filmuleț în care au prins un soldat ucrainean, căruia îi taie penisul, l-au împușcat și apoi au trecut cu mașina peste corpul lui. De ce au făcut-o? Ca să ne șocheze. Videoul, imaginea te afectează mai mult decât orice. Iar prin violența sexuală vor să facă același lucru, să ucidă umanitatea din noi. 

Recomandări

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

„Numai oamenii care au fost în război înțeleg trauma războiului” 

– Ce este cel mai greu pentru o persoană care a trecut prin astfel de experiențe odată ce se întoarce în societate? În film, Lila pare mai degrabă învinovățită de soțul ei, de familie, pentru ce i s-a întâmplat.  
– Cred că este o discrepanță foarte mare între persoanele care au fost în război și ceilalți oameni. Să fii în prima linie este o experiență care îți schimbă viața pentru totdeauna. Iar cei care au fost în război înțeleg cel mai bine asta. Am cunoscut o persoană psihoterapeut care a avut această experiență de război și acum încearcă să-i ajute pe soldații ucraineni. Cred că această distanță este cea mai dureroasă, mai ales pentru părinți. 

Părinții devin ei copii pentru tine. Pentru că tu treci printr-o experiență extrem de profundă, iar familia nu este total conștientă de asta. Te întreabă: „vrei o supă?”, „vrei un ceai?”. Dar nu te mai interesează lucrurile astea. 

„Doar când o rachetă le-a distrus casa au înțeles că este război”

– Cum vezi că se raportează ucrainenii la acest război azi, la peste 6 luni de la invazie? 
– Chiar și în Ucraina, mulți oameni n-au vrut să creadă că suntem într-un război de 8 ani. Doar când o rachetă le-a distrus casa au înțeles că este război. Oameni din Kiev, Odesa, Harkov au preferat să nu se gândească la asta. Iar propaganda a încercat să-i dezbine pe ucraineni în vest și est. Dar nu este real, nu există Donbas și Ucraina. Donbas este Ucraina. 

– Filmul „Butterfly Vision” este despre războiul din estul Ucrainei, înainte de invazia pe scară largă. Ai spune că filmul este mai puțin intens decât realitatea de azi? 
– Filmul îți arată ultimii doi-trei ani înainte de invazia de azi. Nu cred că este mai puțin dur decât ce se întâmplă acum. În plus, noi nu suntem media, facem artă, urmărim altceva decât știri, urmărim existența, viața pe care o redăm prin cameră. Avem un element care prevede viitorul în acest film. 

„Când ești civil, nu faci decât să te îngrijorezi tot timpul”

– Pe tine ce te-a determinat să rămâi în Ucraina? 
– Eu am înțeles de mult că urmează acest război, nu pot să spun că am fost luată prin surprindere. Trupele ruse au stat la granițele noastre pentru multă vreme. Am încercat să găsesc o unitate unde să pot servi ca paramedic, dar am decis până la urmă să nu o fac, pentru că trebuia să semnez un contract pe o perioadă de un an sau doi sau „până când se termină războiul”. A fost complicat pentru mine să iau decizia asta. Nu am vrut să fiu civil, e mai ușor să fii soldat, înțelegi mai bine ce trebuie să faci, ai un comandat, există o energie. Când ești civil nu poți să faci prea multe, decât să te panichezi și să stai cu grijă non-stop, să nu ai apă, să nu ai mâncare.

– Și ce ai făcut în aceste luni?
– La început am fost foarte speriată, apoi m-am mutat împreună cu prietena mea care e jurnalistă și ni s-a alăturat și un jurnalist din Belarus cu care ea colabora. Am făcut fixing pentru jurnaliștii străini. Este o oportunitate să faci ceva util pentru țara ta și să faci bani pentru a trăi. Viața mea s-a schimbat mult în aceste luni. 

– Te gândești să renunți la actorie sau e o schimbare profesională temporară?
– Nu, sunt încă o actriță, tocmai mi s-a propus un rol acum câteva săptămâni pentru un nou film. E greu să-ți imaginezi că se mai întâmplă și asta, dar se întâmplă. Cred că dacă ești actor/actriță trebuie să explorezi viața. Cui îi pasă de aptitudinile tale de dans sau de cântat, dacă n-ai explorat diferite situații, oameni. 

„Acum e liniște la Kiev, e ca aici”

– Familia ta e tot în Kiev? 
– Fratele meu, mama mea, cu câinele ei, bunicii mei – toți au rămas în Kiev și locuiesc acum împreună, pentru că e mai ușor să faci față războiului când ești cu cineva. Nu au vrut să evacueze nici când soldații ruși ajunseseră la 20 de kilometri de Kiev. Într-o zi am fost foarte speriată, i-am zis mamei mele să plece în Liov. Ea mi-a zis: „Nu, nu plec nicăieri. Aici avem forțe aeriene mai bune decât la Liov”. Așa că au rămas. 

– Cum e situația acum în Kiev? 
– Acum e o situație normală în Kiev, e ca aici, e liniște. Nu am mai auzit de mult rachete, totul se întâmplă acum în alte părți din Ucraina, în Nikolaev, Harkov, în sate ca acestea (Sfântu Gheorghe, n.r.). Oamenii ar trebui să înțeleagă că viața lor e mai importantă decât orice casă, apartament, și să fugă.  

„Europenii n-ar trebui să-i mai vadă pe rușii care au fugit drept victime ale regimului”

– Cum vezi europenii că se uită la război după 6 luni. Crezi că oamenii s-au obișnuit cu războiul? 
– Am avut parte doar de cuvinte frumoase, de sprijin, dar cred că avem o neînțelegere. În Europa, oamenii sunt foarte politicoși, dar dacă vorbim despre Putin, nu ar trebui să existe nimic politicos la adresa lui. Dacă vorbim despre ruși, nu ar trebui ca europenii să-i vadă ca pe niște victime. Ei au plecat din Rusia, au ajuns în Europa și spun: „Oh, suntem victime ale regimului”. Nu e așa!

– Nu ai avut niciodată prieteni ruși, nici înainte de război?
– Nu, niciodată. Dar noi avem multe familii mixte, așa că eu nu vorbesc despre sângele ucrainean. Dacă avem aceleași valori, putem fi prieteni.

Chiar dacă ești rus la origine, atât timp cât ești cetățean ucrainean, nu-mi pasă de diferența dintre sângele nostru. Dar rușii care locuiesc în Moscova și n-au nicio treabă cu războiul, rușii care n-au făcut nimic pentru a opri acest război, aici e altceva. 

„Rușii nu vor să-și asume responsabilitatea pentru ignoranța lor”

– Cum te raportezi la rușii care totuși au protestat, au fost închiși pentru gesturile lor?
– Când vorbim despre rușii buni, întreabă-i de Crimeea. Ei spun că Putin e rău, dar în interiorul lor sunt mânați de o mentalitate imperialistă. De exemplu, Navalnîi a fost întrebat dacă rușii ar trebui să dea înapoi Crimeea, iar el a răspuns: „Crimeea nu e un sandviș. Crimeea este acum parte din Rusia”. Ei nu înțeleg ce fac cu adevărat, în mintea lor e absolut ok ce fac. 

– Nu crezi că propaganda joacă un rol destul de important în crearea acestor mentalități?
– Nu, nu cred că e totul legat de propagandă. Rușii nu vor să-și asume responsabilitatea pentru ignoranța lor. Am stat în Moscova doi ani și jumătate, înainte de 2014, și pot să spun foarte clar că au o mentalitate imperialistă. Au nevoie să creadă în ceva, în ortodoxie, în Al Doilea Război Mondial. Am avut o amică rusă care mi-a spus: „Știi ce, 9 Mai este ziua mea preferată”. Avea doar 25 de ani. 

„Și în Ucraina sunt mulți oameni care încă dorm. Ar trebui să ne trezim”

– Îi vezi pe europeni prea toleranță în fața rușilor disidenți? 
– Da, eu cred că rușii ar trebui să stea în Rusia, nu să fugă. Să facă ceva, să se trezească. Și noi ar trebui să ne trezim. Și în Ucraina mulți oameni încă dorm. Iar ce se întâmplă acum este o lecție, dacă nu ești atent la lecția pe care o trăiești, o să ți se întâmple din nou. Și vedem că asta se întâmplă cu Europa. Europenii n-au învățat lecția cu Hitler. 

– Te consideri naționalistă ca personajul Lila? 
– Îmi iubesc eroii de țară. Nu am cum să fiu altfel, când toată istoria am fost mereu o colonie și am luptat. Respect oamenii care fac asta și cred că este timpul eroilor în Ucraina. Eu vorbesc doar ucraineană în ultimii trei ani, iar oamenii mă consideră radicală pentru că fac ceva normal în țara mea: nu vorbesc rusă, ci limba ucraineană.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro