Georgia Engel a murit pe 12 aprilie, la vârsta de 70 de ani, în Princeton, New Jersey. Actrița ar fi avut mai multe probleme de sănătate pe care nu le-a tratat din cauza convingerilor sale religioase, notează The New York Times.
John Quilty, prietenul și executorul actriței, a precizat că Georgia Engel s-a stins din viață împăcată. Ea nu a solicitat ajutor medical pentru că era adepta „Științei Creștine”, credință care are o viziune diferită asupra problemele de sănătate, potrivit nytimes.com.
Georgia Engel a avut, timp de 60 de ani, o carieră de succes atât în domeniul cinematografiei, cât și în lumea filmului, bucurându-se de aprecierea publicului. A jucat în filme ca: “The Care Bears Movie”, “The Sweetest Thing”, “Grown Ups 2” , dar și în seriale ca: “The Mary Tyler Moore Show” sau “Everybody Loves Raymond”. Actrița a fost nominalizată de cinci ori pentru premiul Primetime Emmy.
Ted Knight, Edward Asner și Georgia Engel în „The Mary Tyler Moore Show” (1970 – 1977) CBS
„În viață primești foarte rar ocazia să întâlnești un prieten ca Georgia, ca să nu mai vorbim despre actrița cu care lucrezi și descoperi rapid un aur pur. Este un privilegiu”, spunea despre Georgia, într-un interviu mai vechi, Betty White, actrița care a jucat în „The Mary Tyler Moore”.