„Din păcate, Whoopi a fost depistată pozitiv înainte de vacanţă, dar probabil va reveni săptămâna viitoare”, a spus Behar.
Aceasta a adăugat Goldberg, în vârstă de 66 de ani, este vaccinată și are simptopme ușoare. „Având în vedere că este vaccinată şi a primit şi boosterul, simptomele ei au fost foarte, foarte uşoare. Suntem foarte precauţi aici, la «The View»”, a spus Behar.
Sunny Hostin, o altă gazdă a emisiunii, a dezvăluit că atât ea, cât și mama ei au fost pozitive la COVID, în timpul sărbătorilor, însă s-au recuperat după ce au stat în izolare în săptămâna de Crăciun.
În ediţia de luni a emisiunii, gazdele şi invitaţii au participat de la distanţă, aflându-se în locuri diferite, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19. Programul va continua cel mai probabil să folosească acest format şi în săptămânile viitoare.