Matei Vaihan Boeing, fiul unui inginer de mine german care emigrase în America, făcuse avere, la începutul secolului 20, din afacerile cu cherestea. În 1909, în timpul unei călătorii cu vaporul, a văzut pentru prima oară un aparat de zbor, de care a fost fascinat, iar în 1917 a intrat în industria aeronautică, asociindu-se cu George Conrad Westervelt în compania Pacific Aero Products Co.
În aprile 1917, când SUA au intrat în Primul război mondial, compania lor, redenumită Boeing Airplane Company, a furnizat 50 de avioane Marinei americane. După război, Boeing s-a orientat spre fabricarea de avioane comerciale, punând monopol pe piaţa americană. În 1933, William prezenta publicului modelul Boeing 247, primul avion de linie modern, cu două motoare, cel mai sigur al acelor timpuri.
Un an mai târziu, la 53 de ani, William Boeing se retrăgea în glorie din istoria aviatică, preferând să se dedice afacerilor imobiliare şi creşterii cailor. William Boeing a murit la 29 septembrie 1956, în urma unui infarct, în timp ce se afla pe yacht-ul său. Compania pe care o fondase a fost dus mai departe de urmaşii săi, care au făcut din Boeing cel mai mare producător mondial de aeronave după comenzi şi după livrări.
De asemenea, Boeing este cel mai mare exportator al SUA. În 2010, Boeing Company avea active în valoare de 68,5 miliarde de dolari, un profit de 3,3 miliarde de dolari şi peste 160.000 de angajaţi în întreaga lume.