Blaga a  urmat şcoala săsească din Sebeş (1902-1905), apoi Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1905-1914). Elev foarte studios, cu atracţie precoce pentru filosofie, după ce trece bacalaureatul, ca să nu fie în­corporat în armată, odată cu izbucnirea primului război mondial, se înscrie la Seminarul Teologic din Sibiu pe care îl va absolvi în 1917. Student al Facultăţii de Filosofie din Viena, îşi ia doctoratul în 1920. La Viena o întâlneşte pe Cornelia Brediceanu, studentă în medicină, viitoarea lui soţie. Îndrăgostit, scrie versuri care vor intra în placheta „Poemele luminii”, primul său volum de versuri, ce a apărut în 1919. În acelaşi an a publicat culegerea de cugetări ”Pietre pentru templul meu”, ambele cărţi obţinând Premiul Academiei Române, la propunerea lui Sextil Puşcariu. Trimite versuri revistelor „Luceafărul” şi „Lamura”, scoase şi conduse, după război, de Al. Vlahuţă, pe care, sosind în Bucureşti, îl vizitează. În casa bătrânului poet, face cunoştinţă cu Nichifor Crainic şi V. Voiculescu, amândoi admiratori ai tânărului Blaga.
În 1920 intră în redacţia ziarului clujean „Voinţa”, unde se împrieteneşte aici cu alţi viitori membri ai grupării „Gândirea”: Cezar Petrescu, Gib I. Mihăescu şi Adrian Maniu. Din 1926 intră în diplomaţie, ca ataşat de presă şi consilier pe lângă legaţiile României, la Varşovia (1926), Praga (1927-1928), Berna (1928-1932, 1937-1938) şi Viena (1932-1937), apoi ca ministru plenipotenţiar în Portugalia (1938-1939, în timpul regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea). Îşi petrece astfel o bună parte a vieţii în străinătate, unde fusese încă de pe când era licean şi vizitase, cu prilejul unei scurte excursii, Italia (Catania, Messina, Napoli, Pompei, Cetatea Vaticanului, Florenţa, Veneţia şi Fiume), după ce văzuse Atena şi Sfânta Sofia, la Constantinopol. Cariera diplomatică nu-l stânjeneşte în desfăşurarea activităţii literare, dimpotrivă, îi dă răgazul să şi-o împlinească. Roadele muncii pe tărâm poetic sunt culegerile de versuri ”Laudă somnului” (1929), „La cumpăna apelor” (1933) şi „La curţile dorului” (1938), din care răzbat ecourile anilor lungi trăiţi departe de ţară, apoi piesele de teatru „Meşterul Manole” (1927), „Cruciada copiilor” (1930) şi „Avram Iancu” (1934), ultima fiind dedicată „Căpitanului” legionar Corneliu Zelea Codreanu.
 

Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
Recomandări
Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”

Ar fi fost propus pentru Premiul Nobel în 1956

 
Începând cu „Eonul dogmatic” (1931), Blaga încredinţează tiparului lucrările care vor alcătui sistemul său filosofic. Dintre ele, „Spaţiul mioritic”, apărut în 1936, anul când e ales şi membru al Academiei Române, cunoaşte un deosebit ecou. Devine profesor la Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj, unde se creează pentru el o catedră specială de filosofia culturii (1939-1948). Pe măsură ce hitlerismul câştigă teren în Europa, Blaga ţine să ia distanţă mereu sporită faţă de doctrinele rasiste şi expansioniste. Părăseşte în 1942, demonstrativ, asociaţia Astra, fiindcă în statutele ei se introduseseră discriminări etnice. În anii războiului, publică ultima culegere de versuri apărută în timpul vieţii, „Nebănuitele trepte” (1943) şi piesa de teatru „Arca lui Noe” (1944). Apar de asemenea scrierile filosofice, care conţin expunerea sistemului speculativ al lui Blaga, grupate în „Trilogia cunoaşterii” (1943), „Trilogia culturii” (1944) şi „Trilogia valorilor” (1946).
După instaurarea regimului comunist, Blaga este îndepărtat, în 1948, din învăţământul universitar şi se angajează ca bibliotecar la Biblioteca din Cluj a Academiei Republicii Populare Române, ajungând în 1954 chiar director adjunct al Instituţiei, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Filosofie şi apoi pe lângă Secţia de istorie literară şi folclor a Academiei, Filiala Cluj. Nu mai poate publica lucrări personale, deşi scrie foarte mult, cu excepţia traducerilor din opera unor mari scriitori germani, precum Goethe şi Lessing . Există informaţii că a fost propus în 1956 la Premiul Nobel pentru literatură, la iniţiativa marelui istoric al religiilor, Mircea Eliade, fără a se cunoaşte cu certitudine circumstanţele acelei propuneri ori realitatea ei. Lucian Blaga se stinge din viaţă la 6 mai 1961, în Cluj, lăsând în urmă una dintre cele mai appreciate opera poetice din literatura română, dar şi singurul sistem filosofic al gândirii filosofice autohtone.
 
 

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Adevarul.ro
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Observatornews.ro
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI