O carte bună se savurează la orice vârstă. Aceasta este şi părerea pacienţilor Centrului medico-social “Sf. Luca” din Bucureşti. Spre bucuria lor, Fundaţia Ringier le-a făcut o surpriză: o bibliotecă cu circa 300 de titluri.

Înarmaţi cu ochelari de vedere, doi bătrânei dezbat coperţile a trei romane. În jurul lor, ceilalţi pacienţi de la “Sf. Luca” se adună, curioşi să vadă ce se întâmplă în centrul pe care ei îl numesc “acasă”. “Fundaţia Ringier a adunat 300 de cărţi ce vor forma noua noastră mini-bibliotecă”, le dă vestea Mihaela Oprea, asistentul social al centrului. Volumele au fost donate de angajaţii trustului. “Acum avem cu ce să ne umplem timpul într-un mod plăcut”, ne spune fericit Ion Alexandrescu, unul dintre bătrânii cazaţi în centru.

Lecţii suplimentare pentru elevii de-a VIII-a

32 de copii care provin din familii cu venituri reduse au avut parte de o surpriză plăcută. Duminică, fundaţia Ringier a lansat proiectul „Catedra Ringier”, în cadrul căruia elevii de clasa a VIII-a ce provin din astfel de familii sunt ajutaţi cu lecţii suplimentare, în regim after school, la limba şi literatura română şi la matematică.

Pentru a marca lansarea programului educaţional, copiii au fost invitaţi la cinema Hollywood Multiplex, unde au vizionat filmul Kung Fu Panda, au primit câte un rucsac modern şi au avut ocazia să facă poze alături de Alex Velea, câştigătorul ediţiei a patra a emisiunii „Dansez pentru tine” de la PRO TV.

 
 

Urmărește-ne pe Google News