Parcul de joaca “Larisa Chelaru” a fost inaugurat, de catre reprezentantii municipiului Iasi, in memoria copilei de opt ani, ucisa in urma cu un an de fiul vecinilor de scara, Robert Ciobanu. La inaugurare au luat parte zeci de copii.
Parculetul deschis in memoria Larisei Chelaru are o suprafata de 1.000 de metri patrati si a fost amenajat cu iarba, pietris si copacei, in spatele scolii din Lunca Cetatuii. Primaria judeteana a investit 700 de milioane de lei vechi in terenul pus la dispozitie de Consiliul Local.
La deschiderea oficiala a parcului au participat peste 150 de persoane, majoritatea copii, multi dintre ei fosti colegi de joaca ai Larisei. Mama Larisei, Liliana Chelaru, a declarat: “Cred ca din cer, acum, fetita mea ne vede si se bucura si ea. Va rog foarte mult, domnilor primari, luati acest container din fata blocului unde locuim. De cate ori intru sau ies din bloc vad acest container in care a fost gasita fetita mea, torturata si ucisa”.
Dupa Sarbatori, primarul Iasiului a promis ca va mai indeplini o dorinta a Lilianei Chelaru si a fiului sau, aceea de a obtine avizele necesare pentru deshumarea tatalui, care va fi reinhumat alaturi de fiica sa. Sfasiat de durere acesta si-a pus capat zilelor, la cateva luni dupa tragedie. Larisa, fetita de doar opt ani a familiei Chelaru, a fost ucisa cu bestialitate, in urma cu un an de zile, de fiul vecinilor de scara, Robert Ciobanu. Acesta a marturisit fapta.