• Medicul Anca Ababneh Dumitrovici este acuzată a primit cu titlu de mită 20.660 de lei și 750 de euro în doar o singură lună. 
  • „Valoarea sumelor s-a stabilit pe bază de probe certe”, anunță procurorii. 
  • Ancheta este aproape de final, toți martorii fiind audiați.

La începutul acestui an, șefa secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost reținută de procurori, arestată preventiv, ulterior plasată în arest la domiciliu, fiind acuzată că în decurs de o lună a primit mită de la 64 de pacienți. Cazul a stârnit ample dezbateri în spațiul public. Aproape 100 de medici, colegi cu medicul acuzat, au trimis un memoriu instanței care judeca propunerea de arestare în care își exprimau solidaritatea, motivând că faptele nu reprezentau acte de corupție, ci gesturi de recunoștință.

Ancheta procurorilor din Suceava a scos la iveală că „gesturile de recunoștință”, traduse prin plicuri cu bani sau diverse produse – dulciuri, cafea, alimente, băuturi alcoolice sau obiecte de vestimentație -, aveau o frecvență extrem de mare.

Cum cabinetul medicului a fost monitorizat audio-video timp de o lună (jumătatea lunii decembrie 2022-jumătatea lunii ianuarie 2023), procurorii au analizat înregistrările minut cu minut. Astfel, aveau să constate că numărul pacienților care au dat mită doctoriței Anca Ababneh Dumitrovici este cu mult mai mare. Au identificat 280 și toți au recunoscut că au dat ceva medicului.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Un calcul simplu arată că în 20 de zile lucrate de la jumătatea lunii decembrie 2022 – jumătatea lunii ianuarie 2023, medicul sucevean ar fi primit în medie 15 „atenții” pe zi.

„Prin ordonanţa procurorului din data de 7 noiembrie 2023 care se află la dosarul înaintat instanței şi care urmează a i se aduce inculpatei la cunoştinţă s-a schimbat încadrarea juridică sub aspectul descrierii faptice, în sensul că s-a stabilit pe bază de probe că în decurs doar de o lună, respectiv 12 decembrie 2022 -19 ianuarie 2023, valoarea sumelor de bani primite a fost de 20.660 de lei şi 750 de euro. De menţionat este faptul că valoarea sumelor primite s-a stabilit în baza probelor certe administrate în cauză”, a anunțat reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Pe 6 noiembrie, procurorii au decis să prelungească măsura controlului judiciar împotriva doctoriței Ababneh Dumitrovici cu încă 60 de zile. Parchetul a apreciat că „o astfel de măsură este necesară, dar şi suficientă în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal”, printre obligațiile impuse aflându-se interdicția de a nu exercita profesia de medic.

Doctorița a contestat decizia. Pe 10 noiembrie s-a prezentat la Tribunalul Suceava pentru a-și susține plângerea. Nu a dorit să facă declarații în instanță, fiind reprezentată de doi avocați, unul dintre ei, fost judecător, după cum singur s-a prezentat completului. 

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Cei doi apărători au cerut tribunalului să admită plângerea și să nu mai prelungească controlul judiciar, motivând că nu mai există temei, că medicul a avut „o conduită procesuală ireproșabilă” și că a respectat toate obligațiile impuse. Un alt motiv indicat de avocați a fost acela că doctorița este însărcinată și urmează să nască în curând. 

În plus, susțin avocații, nu se pune problema că medicul să plece din țară, „întrucât meritele profesionale, familia pe care şi-a construit-o şi a consolidat-o şi pe care o are aici, copilul de 5 ani, cel care urmează să se nască, precum şi soţul care a dat dovadă de sprijin şi susţinere necondiţionată pe tot parcursul procesului o împiedică să facă acest lucru”. 

Mita, văzută ca viață și moarte

Cei doi apărători au atins și aspectele legate de acuzațiile pe care procurorii i le aduc medicului: numărul foarte mare de fapte de luare de mită.

Nici medicul Anca Ababneh Dumitrovici, nici avocații nu au contestat primirea „de la pacienți”. Apărarea susține că nicio clipă medicul nu a perceput că gesturile sale ar putea fi fapte de corupție. A considerat produsele primite cadouri pentru ziua sa de naștere care și-o sărbătorește în luna ianuarie. 

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți
Recomandări
Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

La termenul din 10 noiembrie, avocații au venit și cu o altă justificare pentru faptele doctoriței. Au invocat că medicul ar fi acceptat tot ce îi ofereau pacienții din motive de speranță pentru viață.

„Avem de-a face cu o secţie grea, respectiv cu cea de Oncologie. Or, a-i refuza unui astfel de pacient un gest de recunoştinţă ar fi cum ca şi cum i-ai fi semnat decizia la moarte. Acestea au fost considerentele pentru care doamna doctor a avut o clemenţă pentru aceste suveniruri primite din partea pacienţilor”, a susținut unul dintre cei doi avocați care o apără pe doctoriță.

Celălalt apărător a indicat că au fost situații în care „clienta sa i-a refuzat, iar pacienţii s-au dus acasă şi au spus rudelor că, „nu-i aşa că mor?”, întrucât doamna doctor nu a mai vrut să primească de la aceştia nici măcar ciocolata sau florile respective”.

Prin urmare, susține avocatul, „pacienţii interpretau prin refuzul doamnei doctor că nu mai aveau mult de trăit şi că familiile lor le ascundeau această stare, întrucât urmau să moară”.   

Judecător: „Obicei care trebuie exclus”

Instanța de judecată nu și-a însușit argumentele susținute de apărătorii medicului. Judecătorul de drepturi și libertăți a explicat și de ce este greșit că un medic să primească atenții de la pacienți, chiar dacă nu condiționează actul medical. 

„Nu pot fi primite susținerile apărării precum că ar fi adoptat un comportament de acceptare tacită pentru a nu panica respectivele persoane, inculpata raportat la profesia sa, avea obligația de a acorda asistență medicală și asigurări pacienților strict cu respectarea cadrului profesional” notează judecătorul în hotărârea prin care a menținut măsura controlului judiciar.

Instanța a arătat că gradul de pericol social al faptei este dat și de numărul foarte mare de fapte într-un timp relativ scurt.

„Practic, prin modul de acţiune, inculpata tinde să instituie o altă ordine socială, raportat la o scară greşită de valori, noi reguli de convieţuire socială, altele decât cele dictate de stat ca entitate individuală şi garant al valorilor sociale protejate de lege, reguli care aduc aminte de fapt de o cutumă anterioară încetățenită în conștiința socială, obicei care ar fi trebuit corectat și exclus prin adoptarea unui standard profesional și civic exemplar”, a argumentat judecătorul.

Sarcina avansată a medicului sau faptul că a anunțat că nu intenționează să revină în activitate, în opinia judecătorului, nu constituie un motiv pertinent pentru care să se dispună revocarea măsurii preventive. 

Măsura controlului judiciar a fost prelungită până pe 7 ianuarie 2024.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.

Comentarii (70)

demostene1   •   26.11.2023, 17:27

Nu poți să ajungi sa primești atâta mită care sa ai un sistem bine uns. Totul e premeditat. Acum a adunat destiu bani cat să-și permită avocați buni să tragă de timp

AndreyRlz   •   26.11.2023, 16:34

Ohhh moarte sigura dacă refuza cadourile

EDYKEY   •   26.11.2023, 15:56

Deși salariile medicilor au crescut foarte mult, sunt foarte bine plătiți... Cu toate acestea nu vom scăpa niciodată de sistemul șpagă... Nu toți.. Dar majoritatea...

Vezi toate comentariile (70)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI