Mihai Ghinghiloschi în vârstă de 78 de ani, a suferit un accident grav în drum spre o stână din Gura Humorului. Calul s-a speriat și el a căzut din căruță lovindu-se puternic la cap. Salvamontișii l-au ajutat până ce a fost preluat de elicopterul SMURD.

Din ce mi-au povestit surorile mele şi nepoţii care erau acolo, era lovit foarte tare la cap, curgea foarte mult sânge. Până să vină elicopterul şi să fie preluat au trecut cam două ore, până la urmă, a ajuns la Iaşi, unde a fost investigat şi operat. Ne-au zis atunci că trebuie să mai stea pentru supraveghere. Fratele meu a stat cu el, a aşteptat să îşi revină, era conştient, vorbea, chiar a şi mâncat. A stat până a doua zi cu el, iar când a venit acasă, a luat numărul cuiva din salon ca să putem să ştim de el. Când l-am sunat pe băiatul respectiv, ne-a zis că l-au mutat“, a povestit Maria Ghinghiloschi, fiica pacientului, pentru ziaruldeiasi.ro.

”Era cumva răstignit”

Fiica bolnavului a plecat atunci la Iași, împreună cu sora și cumnatul.

Când am intrat în salon, efectiv m-am îngrozit, tata era pe un pat, legat foarte, foarte strâns, cu amândouă mâinile de fierul de la pat şi cu un cearşaf peste piept, prins de subsuori, legat undeva sus. Picioarele le avea dezlegate atunci, dar are urme cum a fost legat foarte strâns. Era cumva răstignit. Am întrebat de ce au făcut asta şi mi-au zis că era violent, că a vrut să se arunce pe geam, că era beat. O spun sincer că el nu se putea ridica din pat, este foarte slăbit, trebuie inclusiv acum să îl ajutăm să se ridice, nu avea putere să facă nimic, iar el este un om al credinţei, asta ştiu sigur. (…) Avea buzele cu sânge, gura era albă în interior, el are şi probleme cu diabetul, nu putea nici să vorbească. Plângea şi ne întreba de ce nu am venit mai repede, însă nici nu bănuiam că este posibil aşa ceva într-un spital. Când şi-a mai revenit, ne-a zis că, de când a plecat fratele meu, l-au legat şi nu i-au dat nici apă toată noaptea, a şi leşinat de două ori. El are şi probleme cu picioarele, cu circulaţia, nu poate dormi de frig şi durere, aşa că e obişnuit să se mişte întruna ca să îşi pună sângele în mişcare. Pentru că era legat şi nu mai putea de durere, a început să ţipe. A recunoscut că a dat din picior când au vrut să îl lege, însă nu a vrut să bată pe cineva, nu avea nici putere să se ridice din pat”, a mai spus fiica bărbatului.

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Acuzații de rele tratamente la un spital din Iași. Fiica unui pacient de 78 de ani susține că a fost legat de pat și învinețit

Femeia a adăugat că tatăl ei face parte dintr-o comunitate religioasă în care consumul de alcool este interzis, iar el nu punea gura pe băutură. În diagnosticul de externare, este trecută însă intoxicația cu alcool, susține familia bolnavului, respectiv „fenomen de sevraj etanolic“.

”Dacă se agită și cade din pat noi suntem vinovați”

Reprezentanţii Spitalului de Neurochirurgie susțin că imobilizarea pacienților se face când aceștia sunt în pericol să-și facă rău singuri sau persoanelor din jur.

„Conform unui protocol, contenţia se face pentru o perioadă scurtă de timp, minute, ore şi probabil că membrii familiei au ajuns acolo când era în acea perioadă. Asistenta nu poate să stea mereu acolo, dacă pacientul se agită şi cade din pat noi suntem vinovaţi. Asistenta are de văzut alţi pacienţi, de dus analizele în altă parte, duce bolnavii la explorări, munca nu înseamnă să stai 24 din 24 în salon“, a precizat dr. Florin Grămadă, medic primar neurochirurg şi purtător de cuvânt al spitalului, pentru sursa citată.

Familia intenționează să obțină certificat medico-legal pentru a acționa în instanță spitalul.

Sursa foto: ziaruldeiasi.ro


ROMÂNI AI NIMĂNUI. Familie cu nouă copii, lăsată fără alocație de primar. Edilul ia într-o lună cât li se cuvine lor într-un an!


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Clădirea emblematică din București pe care Donald Trump a vrut să o cumpere. Avea de gând să facă aici un proiect unic în lume
FANATIK.RO
Clădirea emblematică din București pe care Donald Trump a vrut să o cumpere. Avea de gând să facă aici un proiect unic în lume
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI